Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șef peste anchetatorii din Constanța și Tulcea Gigi Valentin Ștefan, undă verde pentru alte șase luni ca procuror general

ro

07 Dec, 2019 00:00 3523 Marime text

Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța încă din 2016, magistratul Gigi Valentin Ștefan a primit recent undă verde de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a mai rămâne în funcție alte șase luni.
 
Hotărârea a fost luată de Secția pentru procurori a CSM în ședința de ieri, membrii forului suprem al magistraților hotărând să prelungească delegarea în funcție a lui Gigi Valentin Ștefan până la ocuparea postului prin concurs sau examen, în condițiile legii. Noua delegare pe funcție este valabilă începând din data de 15 ianuarie 2020, dar nu mai mult de șase luni. Dacă în acest interval postul nu va fi ocupat prin concurs sau examen, Secția pentru procurori a CSM va fi nevoită să delege, din nou, un procuror pentru această funcție.
 

Zece parchete în subordine

 
Amintim că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța are în subordine toate unitățile de parchet din Dobrogea și, astfel, magistratul care deține funcția de procuror general al Constanței este șef atât peste procurorii constănțeni, cât și peste cei tulceni.
 
Concret, pe raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța se află următoarele unități de anchetă: Parchetele de pe lângă Tribunalele Constanța și, respectiv, Tulcea, Parchetul Judecătoriei Constanța, Parchetul Judecătoriei Medgidia, Parchetul Judecătoriei Mangalia, Parchetul Judecătoriei Hârșova, Parchetul Judecătoriei Tulcea, Parchetul Judecătoriei Babadag și Parchetul Judecătoriei Măcin.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, magistratul Gigi Valentin Ștefan a fost numit procuror general al Constanței încă din anul 2016, când a câștigat inițial concursul pentru această funcție. Durata mandatului a fost de trei ani și a expirat în luna iulie, anul acesta. În aceste condiții, Consiliul Superior al Magistraturii a organizat un nou concurs pentru funcție, în cadrul căruia unicul candidat a fost Gigi Valentin Ștefan. Totuși, acesta și-a retras candidatura înainte de a începe desfășurarea efectivă a probelor din cadrul concursului. Ca urmare a faptului că mandatul său a expirat în data de 15 iulie 2019, membrii CSM au decis să asigure conducerea Parchetului Curții de Apel Constanța prin delegarea funcției, tot către Gigi Valentin Ștefan.
 
Citește și:
 
Examenul de grad al anchetatorilor. Cum s-a descurcat procurorul general al Constanţei

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii