Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință importantă la CSM! Va fi numit un președinte în Curtea de Apel Constanța. Surpriză la delegarea noului vice al Tribunalului (DOCUMENTE)

ro

25 Apr, 2023 14:33 1661 Marime text
  • Pentru cea de-a doua funcție de vicepreședinte al Tribunalului Constanța, vacantă, a fost propus magistratul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale celor trei magistrați.
Numiri și delegări importante pentru Tribunalul și Curtea de Apel Constanța vor fi puse în discuție în cadrul ședinței Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de joi, 27 aprilie 2023!
 
CSM va analiza propunerea de numire a președintelui Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a Curții de Apel Constanța.
 
De asemenea, Secția pentru Judecători va delega al doilea vicepreședinte al Tribunalului Constanța, dar și președintele Secției a II-a Civile a instanței.
 
Președinte numit în Curtea de Apel
 
Astfel, în ce privește Curtea de Apel, CSM va vota numirea magistratului Ileana Anastasiu în funcția de președinte al Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a instanței.
 
Ileana Anastasiu a intrat în magistratură în urma decretului semnat în 2010 de Președintele României, privind numirea sa în funcția în funcția de judecător al Judecătoriei Oradea.
 
Ulterior, aceasta și-a desfășurat activitatea la Judecătoria Petroșani, iar în anul 2016, magistratul a devenit președintele Judecătoriei Novaci, în urma concursului susținut la CSM pentru ocuparea funcțiilor de conducere din instanțe, mandatul său în funcție fiind valabil trei ani.
 
A urma Tribunalul Bihor, iar în 2021 magistratul a luat examenul de promovare în grad, solicitând promovarea la Secția penală a Curții de Apel Constanța.
 
Din data de 4 noiembrie 2022, judecătorul Ileana Anastasiu a primit delegare pentru funcția de președinte a Secției penale a Curții urmând ca acum, în cadrul ședinței de joi a Secției pentru Judecători a CSM, să fie numită în această funcție.
 
Potrivit ultimei sale declarații de interese disponibile pe site-ul CSM, încărcată în luna noiembrie 2021, magistratul Ileana Anastasiu nu are niciunul.
 
În declarația de avere completată în aceeași perioadă, Ileana Anastasiu a precizat că deține mai multe terenuri în Tîrgu-Jiu, fiind vorba despre două terenuri agricole, de 420 mp și 2.126 mp, dobândite în 2006 și 2008, în baza unui partaj succesoral.
 
Acestora li se adaugă o cotă de 1/3 dintr-un teren intravilan de 453,66 mp, dobândită în 2010, tot în urma unui partaj succesoral, terenul fiind deținut împreună cu Anastasiu Constantin și Anastasiu Adriana.
 
Alte două terenuri intravilane au fost moștenite de magistrat în anul 2013, fiind vorba despre o cotă de 1/9 dintr-o suprafață de 2.800 mp (deținută împreună cu Anastasiu Constantin, Anastasiu Adriana, Anastasiu Marcu și Anastasiu Anton) și, respectiv, o cotă de 1/18 dintr-un teren de 7.920 mp (deținut împreună cu Anastasiu Constantin, Anastasiu Adriana, Anastasiu Marcu, Anastasiu Anton, Peștișanu Sevastița, Andrei Elena și Pîrvulescu Ion).
 
Fără alte bunuri imobile, bunuri mobile sau active, judecătorul Ileana Anastasiu a menționat în continuare două credite, unul scadent în 12 iulie 2021 (18.000 de lei, credit contractat în 2016) și în 28 august 2022 (89.000 de lei, credit contractat în 2017).
 
Venitul anual a fost reprezentat de salariul încasat ca judecător al Tribunalului Bihor, ce s-a ridicat la suma de 166.040 de lei, căreia i s-a adăugat suma de 8.339 de lei, reprezentând drepturi salariale restante de la Tribunalul Gorj, Tribunalul Hunedoara și Tribunalul Bihor.
 
Al doilea vicepreședinte al Tribunalului
 
Pentru cea de-a doua funcție de vicepreședinte al Tribunalului Constanța, devenită vacantă, CSM va analiza propunerea de delegare în funcție a magistratului Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia.
 
Potrivit ultimei declarații de interese disponibilă pe site-ul CSM, încărcată în decembrie 2021, magistratul nu are niciunul.
 
În declarația de avere din aceeași perioadă, judecătorul a notat trei terenuri, fiind vorba despre o suprafață agricolă și una intravilană în Chilia Veche, ambele dobândite în anul 2015, suprafața agricolă (5.000 mp) fiind primită de către soția magistratului, Vasilica Simona Croitoru, în urma unei donații, iar cei 2.046 mp intravilani fiind cumpărați de soții Croitoru.
 
De asemenea, președintele Judecătoriei Medgidia a notat și un teren intravilan de 2.000, în Ciocârlia, cumpărat în 2020 împreună cu soția sa.
 
La capitolul clădiri, judecătorul a menționat un apartament de 29,6 mp în Craiova, pe care îl deține în baza unei donații din 2016, dar și un apartament de 73 mp, cumpărat împreună cu soția sa, în 2019.
 
Bunurile mobile sunt reprezentate de un autoturism Hyundai fabricat în 2018, luat în leasing, dar și de un autoturism BMW din 2011, cumpărat.
 
La capitolul datorii, au fost notate trei credite, primul (14.322 de euro) contractat în 2018 și scadent în 2023, al doilea (273.360 de lei) contractat în 2019 și scadent în 2034 și al treilea (50.000 de lei) contractat în 2020 și scadent în 2024.
 
Venitul anual al magistratului s-a ridicat la 162.319 lei salariu încasat de la Tribunalul Constanța (ordonator de credite pentru judecătoriile arondate), 4.564 de lei diferențe salariale restante de la Parchetul Tribunalului Constanța (din perioada în care era procuror), dar și 1.450 de lei reprezentând tichete de vacanță.
 
Soția sa a realizat un venit anual de 43.332 de lei, reprezentând indemnizația de creștere a copilului încasată de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.
 
De asemenea, a fost notată și alocația copilului.
 
Președinte al Secției a II-a Civile a Tribunalului
 
Magistratul Aida Iolanda Slate nu a menționat niciun interes în declarația aferentă anului 2021, ultima disponibilă pe site-ul CSM.
 
În declarația de avere din aceeași perioadă, magistratul a menționat o casă de locuit, în Medgidia, de 281,54 mp, dobândită în 2005 și deținută în baza unui contract de vânzare cumpărare și partaj bunuri comune, un apartament de 45 mp în Năvodari, cumpărat în 2012, dar și ½ dintr-o casă de locuit de 503 mp, în comuna Gura Vitioarei, satul prahovean Făgetu, cumpărată în 2020 și deținută în cote egale alături de Florin Răuță.
 
La capitolul bunuri mobile a fost menționat un autoturism BMW X3, fabricat în 2007, cumpărat.
 
Datoriile magistratului erau reprezentate de trei credituri, contractate în 2012 (scadent în 2032, 18.097 euro), 2017 (scadent în 2022, 90.000 de lei) și 2020 (75.000 de lei, scadent în 2025) și o descoperire de card din 2015 (26.000 de lei).
 
În calitate de judecător al Tribunalului Constanța, magistratul Aida Iolanda Slate a realizat un venit anual de 222.456 de lei, sumei adăugându-i-se tichete de vacanță de 1.450 de lei, fiind menționate, totodată, alocația copilului și pensia de întreținere.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale celor trei magistrați.
 
Ședința Secției pentru Judecători a CSM se va desfășura joi, 27 aprilie 2023, de la ora 9.30.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii