Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza Constanța, proces pentru uniformă. Ce au făcut judecătorii

ro

24 May, 2023 10:07 2136 Marime text


Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza Constanța este pârât în procesul deschis de un părinte cu privire la uniforma școlară din cadrul unității, nemulțumirile vizând culoarea lila a acesteia.
 
La ultimul termen de judecată, magistrații Secției I Civile a Tribunalului Constanța au decis să amâne procesul pentru luna septembrie 2023.
 
Judecătorii au hotărât amânarea procesului pentru administrarea probelor propuse în cauză.
 
Următoarea înfățișare a fost fixată pentru data de 4 septembrie 2023, după vacanța judecătorească.
 
În cauză, unitatea școlară, dar și Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Ministerul Educației au calitatea de pârâți, acțiunea fiind deschisă de un părinte căruia i s-a alăturat un al doilea părinte, pe parcursul procesului.
 
Părintele care a deschis procesul a cerut, printre altele, „constatarea nelegalității introducerii / menținerii uniformei școlare, așa cum s-a stabilit prin procesul verbal“.
 
La rândul său, părintele care s-a alăturat demersului în instanță a arătat în cererea sa de intervenție, printre altele, că „la adăpostul afirmaţiei nedovedite a pârâtei (nr., Școala Gimnazială nr. 39) că noua uniformă nu este necesară, elevii acestei unităţi de învatamant sunt obligaţi tacit să adopte o ţinută cu privire la care nu s-a mai parcurs nicio altă procedură de analiză a utilităţii sale prin raportare la posibilităţile fiecărui părinte de procurare a acesteia, cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre o culoare neutră“.
 
Într-un dosar desprins din acesta, judecătorii au decis că nu se impune obligarea unității școlare la comunicarea unui extras al regulamentului școlar și nici la comunicarea deciziei de stabilire a ținutei școlare, dat fiind că actele fuseseră comunicate pe parcursul procesului.
 
Oricare va fi decizia pe care Tribunalul o va lua la finele acestui proces, vizând uniforma, ea va putea fi atacată la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Proces pe uniforma elevilor de la o școală din Constanța! Judecătorii au pronunțat prima hotărâre, legată de regulamentul școlar
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii