Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:48 19 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunțare amânată în dosarul morții judecătoarei Mihaela Iuliana Șerban, de la Curtea de Apel Constanța

ro

18 Feb, 2021 13:46 882 Marime text


Judecătoria Constanța era așteptată azi să se pronunțe în dosarul privind accidentul ce a dus la moartea judecătoarei Mihaela Iuliana Șerban, din cadrul Curții de Apel Constanța.
 
Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03 martie 2021.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform anchetatorilor, vinovăția pentru producerea accidentului i-ar aparține polițistului Marian Cotlenco ce conducea un triciclu pe care se afla judecătoarea. Polițistul nu ar fi respectat un indicator rutier.
 
Omul legii a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, pedeapsa propusă pentru acesta fiind de doi ani și două luni, cu suspendare.
 
Accidentul în urma căruia și-a pierdut viața judecătoarea Mihaela Iuliana Șerban s-a produs pe 23 martie 2019, după-amiaza.
 
Potrivit Poliţiei Judeţului Constanţa, la momentul respectiv, un bărbat (poliţist în cadrul Poliţiei Constanţa) a condus un triciclu pe strada Constantin Brătescu, dinspre bulevardul Tomis.
 

În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Mihai Viteazu, bărbatul nu a respectat indicatorul Oprire, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un automobil Dacia, condus de un bărbat pe strada Mihai Viteazu dinspre bulevardul Tomis, dar şi cu un autoturism Volkswagen, condus de un bărbat pe strada Mihai Viteazu dintre bulevardul Mamaia.
 
Din accident a rezultat decesul pasagerei de pe triciclu.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii