Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procese privind persecuțiile politice, câștigate pe linie, la Constanța!

ro

15 Jun, 2021 00:00 3600 Marime text
  • Judecătorii Tribunalului Constanța au început deja să soluționeze o parte dintre dosarele deschise la începutul anului de către urmașii persecutaților politic din timpul regimului comunist.
  • De cele mai multe ori, cei care au avut câștig de cauză au fost urmașii persoanelor persecutate politic.
  • În minuta Hotărârii nr. 975/2021, pronunțată la data de 25 mai 2021, în dosarul nr. 861/118/2021, se arată că instanța „admite cererea formulată de reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâta AJPIS Constanța. (...) obligă pârâta AJPIS să emită o decizie de recunoaștere a calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990“.
  • Hotărâri similare au fost pronunțate în dosarele 1120/118/2021, 8029/118/2020, 857/118/2021, 794/118/2021, 787/118/2021, 831/118/2021 și 872/118/2021.
Tot mai mulți urmași ai persecutaților politic din timpul regimului comunist, din Constanța, se adresează instanțelor de judecată pentru a-și găsi dreptatea în justiție și a-și primi drepturile asigurate prin completările legislative aduse anului trecut.
 
În acest sens, noi procese au fost deschise, pe rolul Tribunalului Constanța, împotriva Agenției Județene de Plată și Inspecție Socială din oraș, în care copiii persoanelor ce au fost persecutate politic în comunism au solicitat instanței să oblige instituția să le acorde drepturile prevăzute de lege.
 
În paralel cu aceste demersuri, judecătorii Tribunalului au început deja să soluționeze o parte dintre dosarele deschise la începutul anului pe această temă și, de cele mai multe ori, cei care au avut câștig de cauză au fost urmașii persoanelor persecutate politic.
 

3.500 de dosare înregistrate până la finele lunii februarie

 
Amintim, în cursul lunii februarie 2021, reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Constanța precizau, pentru ZIUA de Constanța, că aproape 3.500 de dosare privind noile drepturi ale urmașilor persoanelor persecutate politic au fost înregistrate pe rolul instituției, până la data de 22 februarie 2021.
 
Astfel, la momentul respectiv, Laura Constandin, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, a declarat pentru ZIUA de Constanța că, până la data respectivă, la nivelul instituției fuseseră înregistrate 3494 de dosare.
 
„Dintre acestea, au fost soluționate peste 2253 de dosare și admise cu decizie un număr de 1112 dosare“, a precizat directorul Laura Constandin, cu aceeași ocazie.
 

Ce stabilesc noile prevederi legislative

 
Potrivit noilor prevederi legislative, copiii celor care au fost închiși din motive politice, strămutați ori deportați beneficiază de o indemnizație care pornește de la 700 de lei pentru fiecare an de astfel de suferință.
 
În cazul celor care au fost internați abuziv în spitalele de psihiatrie sau care au avut domiciliu obligatoriu, copiii acestora primesc o indemnizație ce pornește de la 350 de lei pentru fiecare an.
 
Sumele astfel stabilite se acordă lunar, pe viață copiilor celor persecutați politic și nu se impozitează.
 
„Conform legii, copilul celui decedat are dreptul, pe viață, la o indemnizație lunară în cuantum de 100% sau 50% (conform alineatului 6 respectiv alineatului 7) din indemnizația de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor articolului 4 la data depunerii cererii de către copil“, a precizat directorul AJPIS Constanța, cu o ocazie anterioară.
 
Sumele pot fi „700 de lei pentru fiecare an de detenție, privare de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetare de organele de represiune, strămutare în alte localități, deportare în străinătate, prizonierat sau participare la acțiuni de împotrivire cu arma în mână și de răsturnare prin forță a regimului comunist până la data de 31.12.1964“.
 
În continuare, cunatumul acestora este de 350 de lei, pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu.
 

„Refuz acordare drepturi persecutați politic“

 
La momentul de față, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța sunt înregistrate sute de dosare ce au ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic D.L. nr. 118/1990“.
 
Recent, judecătorii Tribunalului Constanța au început soluționarea unora dintre primele cauze cu acest obiect înregistrate de la începutul acestui an.
 
Astfel, în minuta Hotărârii nr. 975/2021, pronunțată la data de 25 mai 2021, în dosarul nr. 861/118/2021, se arată că instanța „admite cererea formulată de reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâta AJPIS Constanța. Anulează Decizia nr. (...) din 14.12.2020   privind respingerea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat și obligă pârâta AJPIS să emită o decizie de recunoaștere a calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990“.
 

Acțiuni admise

 
În aceeași zi, respectiv 25 mai 2021, alte hotărâri similare au fost pronunțate de Tribunalul Constanța în dosare deschise Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială din Constanța, fiind vorba despre cauzele 1120/118/2021, 8029/118/2020, dar și 857/118/2021.
 
Totodată, la o dată diferită, instanța de judecată a admis și acțiunile din dosarele 794/118/2021, 787/118/2021, 831/118/2021 sau 872/118/2021.
 
Prin aceste hotărâri ale Tribunalului, oamenii care au atacat deciziile inițiale ale AJPIS de respingere a dosarelor lor au primit câștig de cauză la instanța de judecată.
 
În ce privește dosarele nou-înregistrate pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, aceasta se află în etapa prealabilă stabilirii primului termen de judecată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Atenție, părinți!
Pas cu pas, despre acordarea stimulentului de inserție. Explicațiile Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii