Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie importantă a Tribunalului Constanța privind drepturile urmașilor persoanelor persecutate politic. Avem motivarea judecătorilor!

ro

22 Jun, 2021 00:00 10359 Marime text
  • Hotărârea Tribunalului Constanța a fost pronunțată în primă instanță în dosarul cu numărul 872/118/2021, în care o femeie din Constanța a dat în judecată Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța pentru „refuz acordare drepturi persecutați politic D.L. nr. 118/1990“.
  • Procesul face referire la o decizie din luna ianuarie 2021 a AJPIS Constanța, prin care femeii i-a fost respins dosarul, pe motiv că tatăl său a desfășurat activitate fascistă sau legionară.
  • Reprezentanții AJPIS Constanța au argumentat că prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 nu se aplică urmașilor persoanelor ce au desfășurat activități fasciste sau legionare.
  • Magistrații de la Tribunal au decis însă că aceste prevederi „nu sunt aplicabile celor care au fost condamnați pentru fapte de crimă de uneltire contra ordinii sociale și pentru care regimul comunist îi asocia cu mișcarea legionară“.
Judecătorii Tribunalului Constanța au motivat o hotărâre ce vizează dosarele privind modificările aduse Decretului-lege prin care se acordă drepturi urmașilor persoanelor persecutate politic în timpul regimului comunist.
 
 
Mai exact, este vorba despre noile prevederi potrivit cărora beneficiile acordate urmașilor persecutaților politic nu se aplică în cazul copiilor de legionari sau ai persoanelor ce au desfășurat o activitate fascistă.
 
Magistrații de la Tribunal au decis că aceste prevederi „nu sunt aplicabile celor care au fost condamnați pentru fapte de crimă de uneltire contra ordinii sociale și pentru care regimul comunist îi asocia cu mișcarea legionară, dar mai ales cu faptul că acestor categorii le-a fost recunoscut caracterul de persoane persecutate politic, pentru care reabilitarea a intervenit prin emiterea deciziilor de stabilire a acestei calități de un organ abilitat de o normă imperativă - o dispoziție legală – OUG 214/1999. De la care nimeni nu poate deroga“.
 
Așa cum am precizat, decizia Tribunalului Constanța face referire la noul articol din D.L. nr. 118/1990, potrivit căruia „ prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora“.
 

Decizie din luna ianuarie 2021

 
Hotărârea Tribunalului Constanța a fost pronunțată în primă instanță în dosarul cu numărul 872/118/2021, în care o femeie din Constanța a dat în judecată Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța pentru „refuz acordare drepturi persecutați politic D.L. nr. 118/1990“.
 
Procesul face referire la o decizie din luna ianuarie 2021 a AJPIS Constanța, prin care femeii i-a fost respins dosarul, pe motiv că tatăl său a desfășurat activitate fascistă sau legionară.
 
În motivarea Hotărârii nr. 620/2021 a Tribunalului Constanța, document citat pe Jurindex, se arată că femeia a solicitat anularea deciziei AJPIS prin care i-a fost refuzată acordarea drepturilor de urmaș al unei persoane persecutate politic.
 
„Comisia pentru aplicarea Decretului – Lege nr 118/1990 constituită prin decizia Directorului Executiv a Comisiei nr. 369/19.01.2021 a respins cererea și solicitările aferente prevăzute în art.14 din Decret —Lege nr 118/1990, pe motiv ca D. E., respectiv tatăl său a desfășurat activitate fascistă sau legionară, acest lucru aplicându-se tuturor celor care erau împotriva regimului comunist“, se arată în Hotărârea nr. 620/2021 a Tribunalului Constanța.
 
Astfel, reclamanta, „la rândul său contestă această decizie, întrucât acest lucru nu a fost dovedit, atât pe parcursul arestării, cât și al anchetei din cadrul securității comuniste a fost condamnat la ani grei de închisoare de instanțele comuniste“, conform www.rolii.ro.
 
La rândul lor, reprezentanții AJPIS Constanța au argumentat că prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 nu se aplică urmașilor persoanelor ce au desfășurat activități fasciste sau legionare.
 
„Această motivație de respingere a solicitărilor adresate de beneficiari pârâtei este una nouă și a survenit ca urmare a modificărilor aduse decretului – lege nr 118/1990 prin legea 232/2020, care stabilește la pct 14 că prevederile art 13 din decretul – lege va avea în vedere următorul conținut «prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora»“, au arătat judecătorii Tribunalului Constanța.
 

15 ani de muncă silnică

 
În continuare, judecătorii au arătat că „din înscrisurile clamate de pârâtă ca făcând dovada indubitabilă a faptului că tatăl reclamantei a avut calitatea de legionar, respectiv sentința penală din 1953 pronunțată de Tribunalul Militar București, mandat de arestare nr 622/1959(f 12) în care apare mențiunea «legionar», se va avea în vedere că această mențiune și raportat la date se transpune considerentelor sentinței penale de condamnare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art 209 pct 1 C.p, art 25 pct 6 Cp și art 30 C. fam, art 109 CPP și art 64 CP la 15 ani de muncă silnică, 5 ani degradare civică și confiscarea totală a averii sale personale pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale“, conform Hotărârii nr. 620/2021 a Tribunalului Constanța.
 
Însă, judecătorii au arătat că „deși, pârâta invocă în apărarea deciziei pronunțate aplicarea prevederilor art 13 din Legea 232/2020 ce a modificat același articol prevăzut de Decretul Lege 118/1990 și care în noua abordare prevede că «prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora», nu sunt aplicabile celor care au fost condamnați pentru fapte de crimă de uneltire contra ordinii sociale și pentru care regimul comunist îi asocia cu mișcarea legionară, dar mai ales cu faptul că acestor categorii le -a fost recunoscut caracterul de persoane persecutate politic, pentru care reabilitarea a intervenit prin emiterea deciziilor de stabilire a acestei calități de un organ abilitat de o normă imperativă - o dispoziție legală – OUG 214/1999. De la care nimeni nu poate deroga“.
 

Înlăturarea de drept a efectelor condamnărilor politice

 
Au mai arătat judecătorii că „pentru a putea face aplicarea prev art 13 din Decretul – Lege nr 118/1990 modificat prin Legea 232/2020, se impunea ca pârâta să aibă în vedere pe de o parte, nedovedirea din partea solicitantului că există o hotărâre penală de condamnare pentru activitate legionară, începând cu data în care Mișcarea Legionară și-a desfășurat activitatea și până la lichidarea acesteia; dezmembrarea mișcării legionare intervenind în ianuarie 1941 când Horia Sima a purces la un război împotriva Mareșalului Ion Antonescu; acțiunile acestuia din urmă ducând la scindarea mișcării și implicit la eliminarea acesteia până la instaurarea regimului comunist la 6 martie 1945, iar pe de altă parte, existența mai multor dispoziții normative imperative care duc la înlăturarea de drept a efectelor acelor hotărâri de condamnare politică în perioada 1945 – 1962 – situație în care se regăsea și tatăl reclamantei“.
 
„Ca atare, nefiind reținut motivul pentru care pârâta a respins solicitarea reclamantei, acesta neexistând de drept, în temeiul art 5 alin 5 și 6 din Decretul – lege nr 118/1990, republicat, va admite cererea, va anula decizia contestată și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar în temeiul Decretului Lege nr 118/1990, rep și să-i acorde toate drepturile aferente, începând cu data solicitării la zi“, au decis judecătorii Tribunalului Constanța.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Constanța, situație în care procesul va continua la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Urmași ai persecutaților politic din Constanța, cu dosare admise pentru despăgubiri. Ce spune directorul AJPIS Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii