Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces cu slujitorii Domnului O parohie din Mangalia, chemată la judecată pentru un munte de bani

ro

04 Jan, 2021 00:00 5865 Marime text
  • Dosarul civil are numărul 4038/118/2019, iar părți în cauză sunt Parohia Sfântul Ilie și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, din Mangalia, în calitate de pârât, și Lordic Construct SRL prin administrator judiciar Sima Laura, în calitate de reclamant.
  • Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Nr. 17020/13.10.2020, „conform evidenței contabile societatea avea de recuperat suma de 44.464,62 lei de la Parohia Sf. Ilie și Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Mangalia“.
  • Printre sumele solicitate în proces se numără și „221.721,30 lei cu titlu de penalități de întârziere de 15%/zi pentru următoarele zile, calculate de la data de 08.06.2019 până la data de 31.07.2019 și în continuare actualizate până la data plății efective“.
  • Cazul a ajuns la Tribunalul Constanța, după ce Judecătoria Mangalia a respins cererea formulată de administratorul judiciar al firmei.


Parohia Sfântul Ilie și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, din Mangalia, a fost dată în judecată de administratorul judiciar al unei firme de construcții din oraș, societatea aflându-se, în prezent, în insolvență.

Dosarul civil cu numărul 4038/118/2019 se află pe rolul instanțelor de judecată din 2019, însă abia recent a fost înregistrat apelul la Tribunalul Constanța.
 

Ce sume se cer

Administratorul judiciar al SC Lordic Construct SRL, Sima Laura, le cere fețelor bisericești diverse sume de bani reprezentând „debit datorat și neachitat“, dar și penalități de întârziere, în baza unui contract încheiat în anul 2017.

Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Nr. 17020/13.10.2020, „conform evidenței contabile societatea avea de recuperat suma de 44.464,62 lei de la Parohia Sf. Ilie și Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Mangalia“.

S-au făcut demersuri pentru recuperarea acestei sume.

Conform sursei mai sus citate, s-a încasat suma de 17.091,62 lei în contul unic de insolvență, deschis la Banca Transilvania.

În continuare, „pentru suma de 27.373 lei s-a formulat acțiune în instanță, deoarece Parohia a declarat că a achitat suma în numerar, însă nu a primit chitanțe, iar administratorul statutar al societății debitoare a declarat că nu a încasat această sumă“, potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Nr. 17020/13.10.2020.

„Urmează ca instanța să stabileasca dacă suma a fost sau nu achitată.Acțiunea în pretenții a fost înregistrată la Tribunalul Constanta în dosarul nr. 4038/118/2019. Instanța a declinat competența către Judecătoria Mangalia“, se mai arată în BPI.

Inițial, dosarul s-a aflat în atenția judecătorilor Tribunalului Constanța, dar această instanță a decis că, de fapt, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Mangalia.
 

Dobânzi de peste 221.000 de lei

La data de 4 noiembrie 2020, Judecătoria Mangalia a respins cererea firmei aflate în insolvență, însă cazul a ajuns acum din nou în atenția Tribunalului, după ce administratorul judiciar a atacat în apel hotărârea Judecătoriei.

Potrivit cererii de chemare în judecată, menționată în Hotărârea nr.1507/2019 a Tribunalului Constanța, firma Lordic Construct SRL, prin administratorul judiciar Sima Laura, a solicitat ca parohia să fie pusă la plată.

Astfel, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Nr. 17020/13.10.2020 că, în cadrul acestui proces, „s-au solicitat următoarele sume: -27.373 lei cu titlu de debit datorat și neachitat conform facturii nr. 1/ 23.05.2019; -27.373 lei cu titlu de penalități de întârziere de 10%/zi pentru primele 10 zile, calculate de la data de 29.05.2019 până la data de 07.06.2019, conform art. 23 din contractul de prestări de servicii FN/27.07.2017; -221.721,30 lei cu titlu de penalități de întârziere de 15%/zi pentru următoarele zile, calculate de la data de 08.06.2019 până la data de 31.07.2019 și în continuare actualizate până la data plății efective“.
 

„S-ar achita integral masa credală“

Se mai arată în BPI că „în cazul în care s-ar câștiga procesul și am recupera sumele solicitate, s-ar achita integral masa credală și ar mai râmăne bani în plus în societate“.

După mai bine de un an de la declinarea către Judecătoria Mangalia, pe data de 4 noiembrie 2020, magistrații acestei instanțe au decis că cererea formulată de firma de construcție aflată în insolvență este nefondată.

Se arată în minuta Hotărârii nr.1415/2020 a Judecătoriei Mangalia că instanța „Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta S.C. Lordic Construct S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. Sima Laura, în contradictoriu cu pârâta Parohia Sf. Ilie și Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril. Respinge ca nefondată cererea formulată de pârâtă, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată“.

Așa cum am precizat anterior, hotărârea a fost atacată în apel de către afaceriști, iar dosarul va fi tranșat de magistrații Tribunalului Constanța.

Până la acest moment, nu s-a fixat termenul în judecarea apelul.
 

Oficial, de la Registrul Comerțului

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 3 ianuarie 2021, firma Lordic Construct SRL a fost înființată în 2013 și are sediul social în Mangalia, pe strada Portului, nr. 5.

Capitalul social subscris este de 200 de lei, iar asociatul unic este Ștefan Constantin, din Constanța.

Administratorul judiciar al societății este Sima Laura C.I.I., căreia îi revine conducerea integrală a firmei.

Domeniul principal de activitate este reprezentat de „lucrări de construcții“.

În anul 2017, cu trei salariați, firma a avut o pierdere netă de 30.259 de lei și o cifră de afaceri netă de 5.577 de lei.

În 2018, numărul salariaților a fost patru, pierderea netă a fost 24.074 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 9.866 de lei.

În 2019, cu doi salariați, firma a înregistrat un profit net de 8.986 de lei și a avut o cifră de afaceri netă de 54.043 de lei.

În întreg acest context, rămâne de văzut dacă, în cele din urmă, Tribunalul Constanța le va da dreptate afaceriștilor și va obliga parohia la plata sumelor solicitate.


Citește și:

Pe rolul Tribunalului Constanţa:
Primăria Medgidia încearcă să recupereze banii acordaţi ilegal unei biserici. Despre ce sumă este vorba

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii