Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O lună de la moartea lui Andrei! Judecătorii decid după Paște dacă inculpatul rămâne în arest la domiciliu

ro

16 Apr, 2020 00:00 1862 Marime text

Zilele trecute s-a împlinit o lună de la moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia, băiatul bătut de un alt adolescent, Daniel, de 15 ani, tot din Mangalia. Cel din urmă a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, dosarul fiind trimis spre soluționare Tribunalului Constanța. Ieri, instanța de judecată a stabilit data la care va analiza măsura preventivă dispusă față de inculpatul minor, acesta aflându-se în prezent în stare de arest la domiciliu. Tribunalul Constanța va decide dacă se impune menținerea inculpatului în stare de arest la domiciliu pe data de 21 aprilie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


În rechizitoriul întocmit, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au reținut în sarcina inculpatului de 15 ani că, la data de 01 februarie, orele 13.30, în timp ce se afla pe bulevardul1 Decembrie din municipiul Mangalia, pe fondul unei stări tensionate preexistente, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore, de 13 ani, cu pumnii și picioarele, producându-i leziuni care i-au provocat în final decesul, iar agresiunea a stârnit revolta persoanelor prezente, care au intervenit de îndată pentru prinderea autorului agresiunii, acordarea primului ajutor și sesizarea organelor de poliție.


Detaliat


În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că, la data de 01 februarie 2020, la ora 15.00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizate prin serviciul 112 că o persoană se află căzută pe strada 1 Decembrie 1918 din Mangalia. Un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului unde au identifica o persoană de sex masculin, în persoana victimei, Andrei, întinsă pe jos în timp ce o altă persoană îi făcea un masaj cardiac. La locul în care se afla căzut Andrei a sosit un echipaj medical care a preluat victima și transportat-o la spital în Mangalia și în final a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.


Tot la fața locului a fost identificat și Daniel, de 15 ani, care a declarat organelor de poliție că el a lovit victima, pe fondul unor discuții. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că între inculpatul minor și persoana vătămată minoră a exista o stare tensionată preexistentă ce a pornit inițial de la o fată. În rechizitoriu se mai arată că cei doi au purtat discuții telefonice, și, anterior datei de 01 februarie, au existat mesaje de provocare fără însă a se petrece vreun eveniment concret.


La data de 01 februarie, inculpatul a mers la mers la sala de forță, împreună
cu doi prieteni, unde au stat aproximativ 20 de minute. Anchetatorii mai arată că pentru a lămuri situația tensionată, inculpatul, care fusese la sala de forță, s-ar fi deplasat împreună cu prietenii săi prin Mangalia pentru a-l identifica pe Andrei. În jurul orelor 13.30, în timp ce se aflau pe bulevardul 1 Decembrie din Mangalia, în dreptul Băncii Comerciale Române, inculpatul l-a observat pe Andrei, care sosise dintr-o excursie, și a traversat strada către acesta.


Procurorii mai susțin că ancheta lor că victima s-a întors și l-a văzut pe inculpat îndreptându-se spre el, însă contrar spuselor inculpatului, nu ar fi luat poziție de bătaie. Mai mult chiar, în urma vizualizării imaginilor video surprinde de camerele
de supraveghere din zonă, rezultă, conform rechizitoriului, că victima era chiar
relaxată, fără a se aștepta ca între cei doi să existe vreun episod de violență fizică,
ceea ce duce la concluzia că Andrei ar fi fost luat prin surprindere de
loviturile primite.




Inculpatul i-ar fi aplicat victimei lovituri puternice cu pumnii ceea ce a făcut
victima să se dezechilibreze și să cadă. În cădere, inculpatul ar fi continuat să-l
lovească cu pumnii și picioare, până când a rămas inconștientă la pământ. Imediat persoanele prezente în zonă au intervenit inclusiv pentru acordarea primului ajutor victimei și au anunțat telefonic organele de poliție care s-au deplasat de urgență la fața locului unde l-au identificat și pe agresor.


Victima a fost dusă la spital. Ulterior, la data de 12 martie a intervenit decesul minorului.


Citește și: 

Filmul tragediei de la Mangalia!
Rechizitoriu după moartea lui Andrei. Detalii știute până azi doar de anchetatori

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii