Nouă ani de închisoare pentru un fost ofiţer DNA. Dosarul, la Înalta Curte
Nouă ani de închisoare pentru un fost ofiţer DNA. Dosarul, la Înalta Curte
							
							 28 Sep, 2019 00:00 
							
														
							
								ZIUA de Constanta
								 
				                   
				                   
				                   
				                
							
							 2319
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
						
						
				                   
				                   
				                
							
							 2319
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care a fost condamnat, prin descontopirea unor pedepse aplicate în două dosare, la nouă ani de închisoare, este nemulţumit de condamnare.Fostul ofiţer DNA a formulat o contestaţie, acţiunea fiind trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Primul termen a fost stabilit pentru data de pe data de 1 octombrie.
Amintim că Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost trimis în judecată în două dosare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pe data de 22 mai, Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea, prin descontopirea unor pedepse aplicate în două dosare, la nouă ani de închisoare.
Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost contestată la Înalta Curte.
Dan Emil Manolachi a fost trimis în judecată în două dosare de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
								Comentarii
							
							
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					