Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:18 28 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Momente tensionate pentru Radu Mazăre! Judecătorii analizează cererea de redeschidere a unui dosar clasat de DNA Constanţa

ro

14 Feb, 2020 00:00 3153 Marime text

Momente tensionate pentru Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa! Judecătorii de la Tribunalul Constanţa analizează cererea de redeschidere a unui dosar clasat anul trecut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Concret, este vorba despre clasarea primită de Radu Mazăre în cazul celebrului complex rezidenţial Caelia Residence din Mamaia, cauză în care fostul primar al municipiului Constanţa a fost cercetat de DNA pentru că ar fi vândut la un preţ subevaluat terenul pe care a fost construit complexul Caelia. Ancheta procurorilor a început în cursul anului 2016 şi s-a finalizat în aprilie 2019, prin dispunerea soluţiei de clasare, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.


Radu Ștefan Mazăre se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.    


Complexul imobiliar (Caelia Residence, inaugurat de omul de afaceri Viorel Păunescu) este primul condominiu de lux de pe litoralul romanesc şi se află în staţiunea Mamaia, aproape de hotelul Rex şi se întinde pe o suprafaţă de peste 4300 de metri pătraţi. Caelia Residence deţine peste 60 de apartamente de lux de două, trei şi patru camere.


Dosarul privind cererea de redeschidere a dosarului clasat (6643/118/2019) se află pe rolul Secţiei penale din Tribunalul Constanţa, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 19 februarie. Cauza este judecată de Ștefania Pârlogea, din Secţia penală a Tribunalului Constanţa.


Până în prezent, în prezenta cauză au fost acordate trei termen de judecată:


13.11.2019 - Lipsa de procedură cu intimatul Mazăre Radu Ştefan.
11.12.2019 - Amână cauza pentru a se lua la cunoştinţă de notele de probatorii depuse la dosar.
22.01.2020 - Având în vedere hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa, în conformitate cu care se acordă termen în toate cauzele cu excepţia celor urgenţe. Termen - 19 februarie.


Trebuie specificat faptul că într-un alt dosar (3670/118/2019) şi tot în legătură cu Complexul Caelia Mamaia, pe data de 08 noiembrie 2019, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au cerut Tribunalului Constanţa desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la notar, precum şi a actelor subsecvente acestora, contractele fiind nule absolut, în opinia procurorilor, având în vedere obiectul acestora, respectiv bunuri care aparţin domeniului public de interes naţional. Pe data de 8 noiembrie 2019, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, de la Secţia penală a Tribunalului Constanţa, a respins ca inadmisibilă acţiunea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.


„Admite excepţia inadmisibilităţii. În baza art.5491 alin.5 lit.a Cod procedură penală, Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA-ST Constanţa, având ca obiect desfiinţarea totală a anumitor înscrisuri, dispusă la pct.2 al Ordonanţei nr.236/P/2016 din 23.04.2019 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DNA-ST. Constanţa, ca inadmisibilă. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia“, potrivit minutei judecătoreşti.


Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.


Dosar deschis din oficiu în 2016


La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie precizează că în dosarul clasat la care facem referire a fost „deschis din oficiu în cursul anului 2016, procurorii  DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au efectuat acte de urmărire penală în perioada 2016 - 2019“.   

Recurs în interesul legii


În continuare, tot în documentul emis către ZIUA de Constanţa, DNA mai precizează: „prin Decizia nr. 5 în dosarul nr. 2715/1/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis la data de 11 februarie 2019 recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin.2 teza I din Codul penal, a stabilit că prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit“.
 

Clasarea, pe 23 aprilie 2019


„Analizând situaţia de fapt astfel cum a fost expusă anterior prin prisma deciziei anterior menţionate, procurorii au reţinut faptul că momentul producerii pagubei pentru domeniul public de interes naţional s-a produs la momentul introducerii acestora în circuitul civil, respectiv la data de 22.02.2005, prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la notar. Având în vedere aceste considerente, la data de 23 aprilie 2019, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării, conform art. 16 alin. 1, lit. f din Codul de Procedură Penală, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. 1 lit. b din Codul Penal“, se mai arată în răspunsul emis de procurorii DNA către ZIUA de Constanţa.    
 

Mai multe despre acest subiect



Radu Mazăre, cercetat pentru că ar fi vândut la un preţ subevaluat terenul pe care a fost construit complexul de lux Caelia Residence. Dosarul, clasat de DNA Constanţa (galerie foto)

Ce afacere au pus la cale în Mamaia
Viorel Păunescu, preşedintele de onoare al Stelei, şi fotbalistul Marica s-au asociat


Citeşte şi:


A desfiinţat un NUP primit de Mazăre de la procurorul Bodean
Victor Văduva vrea să plece din Judecătoria Constanţa


Fără număr pentru Marica, prietenul şefului CJC La cine a ajuns suma de 2,5 milioane de lei, finanţare nerambursabilă pentru activităţi sportive! (document)

Mazăre, Madagascar şi judecătorii
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 14 Feb, 2020 09:02 Frectia cu subevaluarea este numai ca sa poata fi atacata ! Grav este ca ”terenul” era de fapt nisipul plajei si s-a incalcat Constitutia (plaja este inalienabila fratilor) S-a FURAT(ptr.totdeauna ) nisipul plajei ,acolo-i golania .Dar cu Constitutia se ”jongleaza ” dupa caz