Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupta pentru postul de inspector școlar. Un nou termen în instanță

ro

19 Feb, 2020 00:00 1006 Marime text

Fostul inspector școlar pentru managementul resurselor umane și pentru informatică Alina Nițu continuă procesul intentat anul trecut Inspectoratului, pentru a reveni pe post.
Magistrații Tribunalului Constanța au fixat o nouă înfățișare în cauză la începutul lunii martie, termen până la care instituția de învățământ trebuie să facă o serie de precizări.
 
Amintim că Alina Nițu, inspector școlar pentru managementul resurselor umane și pentru informatică, a fost demisă la finalul lunii septembrie 2019, prin decizia fostului inspector școlar general Petrică Miu. În aceeași zi, o măsură similară a fost dispusă și în cazul Gabrielei Micu, inspector școlar pentru management instituțional și pentru chimie.
 
Ambele cadre didactice s-au adresat instanței de judecată, unde au chemat la bară Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin inspector școlar general Petrică Miu (la momentul respectiv), și au cerut anularea deciziilor în principal, iar ca măsură urgentă, suspendarea acestora, până la soluționarea definitivă a litigiilor.
 
În paralel, și procesul deschis de Gabriela Micu merge mai departe, tot la Tribunalul Constanța.
 
Citește și:
 
Fosta inspectoare școlară Alina Nițu nu revine momentan pe post. Hotărârea nu este definitivă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii