Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, la judecată cu Ministerul Afacerilor Interne. Azi, primul termen

ro

05 Sep, 2018 00:00 3916 Marime text
Azi, la Tribunalul Bucureşti va avea loc primul termen în dosarul în care Bogdan Despescu a chemat în instanţă Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe rolul Secţiei a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Bucureşti a fost înregistrat, la finele lunii martie, dosarul cu numărul unic 10669/3/2018, cu obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr.188/1999). În cauză, Bogdan Despescu are calitatea de reclamant, iar Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt pârâţi. Până la acest moment, nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Amintim că, la jumătatea lunii ianuarie, chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu a fost eliberat din funcţia de inspector-şef al Poliţiei Române, în contextul scandalului sexual în care un poliţist este acuzat de pedofilie.
 
Contactat telefonic de către redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa, chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu a declarat, în luna aprilie, că procesul anterior menţionat nu are legătură cu eliberarea sa din funcţia de inspector-şef al Poliţiei Române.
 
„Este vorba despre o serie de drepturi salariale, mai vechi. Nu are nicio legătură cu eliberarea sa din funcţia de inspector-şef al Poliţiei Române“, a mai completat chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu.
 
Amintim că, după eliberarea sa din funcţia de inspector-şef al IGPR, Bogdan Despescu a fost pus la dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române. Printr-un document oficial remis la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Poliţia Română a informat că „domnul chestor-şef de poliţie Despescu Bogdan îndeplineşte, la Cabinetul inspectorului general, sarcini de asigurare a suportului decizional al conducerii Poliţiei Române, pe probleme de analiză şi planificare strategică, precum şi de fundamentare şi elaborare a proiectelor de acte normative, în legătură cu organizarea şi funcţionarea structurilor de poliţie“.
 
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Poliţiei Române, în perioada 8.04.2014 - 19.07.2014, Bogdan Despescu a fost împuternicit inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, iar în perioada 20.07.2014 - 10.12.2015 a fost inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii