Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:33 19 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi polițiști din Constanța, agresați fizic de un bărbat băut. Judecătorii decid azi libertatea individului

ro

04 Jun, 2021 10:07 770 Marime text
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța vor solicita azi, Tribunalului Constanța, arestarea preventivă, pentru 30 zile, a unui bărbat, în vârstă de 36 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:
 
La data de 01.06.2021, în jurul orei 11.00, inculpatul a agresat fizic agenţii de poliţie C.R.M şi P.M.B, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce aceştia l-au sancționat contravențional, întrucât a fost depistat consumând băuturi alcoolice în incinta stației CF Constanța.
 
Persoana vătămată P.M.B. a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată C.R.M. a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
 
Cercetările vor fi efectuate în continuare de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpat.
 
De menționat că solicitarea procurorilor a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța prin respingerea cererii.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

Comentarii