DIICOT A fost deschis dosar penal în cazul amenințărilor către școli și spitale
DIICOT: A fost deschis dosar penal în cazul amenințărilor către școli și spitale
24 Sep, 2025 18:43
ZIUA de Constanta
548
Marime text

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul DIICOT a anunțat în urmă cu puțin timă că, în urma mesajelor cu caracter de amenințare primite de mai multe unități spitalicești și școli, a fost înregistrat un dosar penal la Structura Centrală. Cercetările se fac „in rem”, privind infracțiunea prevăzută de Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea și combaterea terorismului.
„Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Având în vedere mesajele cu caracter de amenințare, transmise pe adresele oficiale de corespondență electronică ale mai multor unități spitalicești și de învățământ, la nivelul DIICOT – Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art.32 alin 4, rap. la art.32 alin.1 lit. a din Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Activitățile de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.”, a precizat Diicot
Precizăm că această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice.
Recent, mai multe mesaje anonime cu amenințări de atac sângeros au fost trimise către școli, grădinițe, spitale și instituții de stat din București și mai multe județe.
În această dimineață, 24 septembrie 2025, surse din anchetă au declarat pentru Digi24 că un băiat de 17 ani din Capitală este audiat, la sediul Poliției Române, în legătura cu mesajele de amenințare trimise școlilor și altor instituții. Minorul ar fi pus la cale totul în detaliu. Autorul mailurilor a atașat, în noile mesaje, și patru fotografii cu puternic impact emoțional. În acestea se ilustra un atac armat care ar fi avut loc la o școală din Statele Unite.
Potrivit IPJ Galați, la data de 23 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din municipiul Galați au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
Potrivit IPJ Galați după sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de poliție, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.

„Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Galați și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale“ - conform IPJ Galați
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip.
De asemenea, IPJ Tulcea anunță că la data de 23 septembrie, în jurul orei 22:00, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a fost sesizat, cu privire la faptul că o instituție de învățământ din municipiul Tulcea a primit, pe adresa oficială de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.

„Menționăm că I.P.J. Tulcea acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip“ - transmite IPJ TulceaE-mailul a fost transmis către mai multe unități de învățământ din județul Tulcea.
De asemenea, IPJ Constanța anunță că la data de 23 septembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe instituții au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
„La data de 23 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.
Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și celalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip”.
Și IPJ Alba anunță că în seara zilei de 23 septembrie 2025, pe adresa oficială de e-mail a Poliției Municipiului Alba Iulia, a fost transmis un mesaj cu caracter de amenințare la adresa unităților școlare.
Structurile competente desfășoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
„Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Alba și celelalte structuri de ordine publică acționează, în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona unităților de învățământ.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest gen“ - conform IPJ Alba
Totodată, aseară, 23 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ din municipiul Brăila au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
De asemenea, pe adresa de e-mail a IPJ Brăila a fost primit un astfel de mesaj. După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliție, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.
„Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ“ - conform IPJ Brăila.
Potrivit Poliției Române, atât ieri, 23 septembrie, cât și astăzi, 24 septembrie, Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj de amenințare.
Structurile competente desfășoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.
„Menționăm că Poliția Română și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip.
Reiterăm faptul că, zilnic, polițiștii sunt în teren și desfășoară acțiuni pentru protejarea comunității, iar sesizările cetățenilor sunt esențiale în tragerea la răspundere a celor care încalcă legea“ - conform Poliției Române.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii