Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 04 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie definitivă Opal Construct SRL, datorie de peste 500.000 de lei către Primăria Crucea

ro

04 Dec, 2025 11:11 124 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: pixabay

Pe 3 decembrie 2025, Curtea de Apel Constanța a judecat apelul formulat de Dăscălescu&Co SPRL, administratorul judiciar al firmei Opal Construct SRL, împotriva sentinței nr. 638/10.06.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța.
 
Prin aceasta, instanța de fond a admis contestația Primăriei Crucea, județul Constanța, cu privire la tabelul preliminar al creanțelor Opal Construct SRL. În minută se arată s-a dispus înscrierea în tabel a sumei de 564.312 lei drept creanță a Opal Construct SRL către creditorii UAT comuna Crucea prin primar și primarul comunei Crucea.
 
„Solutia pe scurt: Hot.: Respinge excep?ia prescrip?iei dreptului material la acţiune, invocată de debitoare prin întâmpinare. Admite contestaţia. Dispune înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei OPAL CONSTRUCT SRL a creanţei creditorilor U.A.T. COMUNA CRUCEA PRIN PRIMAR şi PRIMARUL COMUNEI CRUCEA în cuantum de 564.312 lei la categoria de creanţe prevăzută de art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constan?a. Pronunţată astăzi, 10.06.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  638/2025  10.06.2025”, este sentința dictată de Tribunal.
 
Firma debitoare a încercat să răstoarne decizia primei instanțe la Curtea de Apel Constanța, însă aceasta a respins apelul ca nefondat, iar decizia este definitivă.

 
„Solutia pe scurt: Decizia civilă nr. /I/03.12.2025 Respinge ca nefondat apelul. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, azi, 03.12.2025. Red.dec.apel.jud.A.E.M. Gref.C.M.
Document: Hotarâre  197/2025  03.12.2025”, se arată în minută.



 
Insolvența Opal Construct SRL
 
Cauza prezentată mai sus are legătură cu dosarul 5379/118/2021 în care Opal Construct SRL și-a cerut insolvența la Tribunalul Constanța.
 
Procedura a fost deschisă oficial în urma ședinței de judecată din 20 septembrie 2021. Iată ce au pronunțat magistrații:
 
„Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea Opal Construct SRL. In temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 38 alin. 1, art. 71 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvenţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Opal Construct SRL. In temeiul art. 73 si 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Numeşte în mod provizoriu în calitate de administrator judiciar pe Dăscălescu&Co SPRL, cu un onorariu de 5000 lei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege.
Document: Încheiere de şedinţă (secretă)  495/2021  20.09.2021”

 
Mai multe detalii legate despre insolvența Opal Construct SRL puteți găsi aici.
 
Date despre firmă
 
Conform termene.ro, Opal Construct SRL a fost fondată în anul 2005, are sediul social pe strada Interioară nr. 3 din Constanța și activează în domeniul construcțiilor.
 
Anul 2024 a fost terminat cu o pierdere de peste 370.000 lei, o cifră de afaceri de peste 170.000 lei, datorii de aproximativ 18 milioane lei și doar un angajat.
 
Conform termene.ro, asociați sunt Grădinariu Bogdan-Nicolae (70%) și Călin Radu (30%).
 
Sursa citată arată că de-a lungul timpului, firma a obținut 6.559 de cumpărări directe și 54 de licitații. Printre entitățile contractante s-au numărat: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, RAJA, Penitenciarul Poarta Albă etc.
 
Dosarul penal pentru ucidere din culpă
 
Pe lângă problemele legate de insolvență, Opal Construct SRL și administratorul Călin Radu au fost implicați ca părți inculpate și în dosarul penal 33420/212/2021, deschis pentru ucidere din culpă.
 
Judecătoria Constanța a pronunțat, pe 27 februarie 2025, o sentință de condamnare pentru faptele reținute în sarcina inculpaților, ce au legătură cu un accident mortal de muncă.
 
Judecătoria Constanța a decis atunci următoarele:
  • Călin Radu a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, iar pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 4 luni, cu suspendare sub supraveghere. Acestuia i s-au impus și obligații de reintegrare socială, printre care munca neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile.
  • SC Opal Construct SRL a fost condamnată la o amendă penală de 50.000 de lei pentru aceeași infracțiune – ucidere din culpă.
 
Totodată, instanța a admis în parte acțiunea civilă, obligând inculpații în solidar la plata sumei de 15.000 de euro (în lei, la cursul BNR) cu titlu de daune morale către partea civilă, Coca Georgiana Valentina, și a respins restul pretențiilor materiale, ca urmare a renunțării la ele.
 
Instanța a mai constatat că pentru capetele de acuzare privind nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, a intervenit prescripția răspunderii penale, dispunând încetarea procesului penal în privința acestor fapte.
 
Inculpații au atacat sentința penală la Curtea de Apel Constanța, însă nu au avut câștig de cauză.
 
„Solutia pe scurt: În baza art.421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de inculpaţii CĂLIN RADU si SC OPAL CONSTRUCT SRL Constanta, împotriva sentin?ei penale nr.241/27.02.2025 pronun?ată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr.33420/212/2021, ca nefondate. În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă inculpatii CĂLIN RADU si SC OPAL CONSTRUCT SRL Constanta la plata sumei de 800 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi 8.08.2025.
Document: Hotarâre  1022/2025  08.08.2025”, se arată în minută.
 
Mai multe detalii legate despre procesul penal al Opal Construct SRL pot fi găsite aici.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Opal Construct SRL din Constanța, firmă în insolvență și cu datorii la ANAF, rămâne fără cinci mașini, o clădire și alte bunuri (DOCUMENTE) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii