Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:58 24 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daniel Linteş, fostul director general al SOCEP, așteptat la Tribunalul Constanța

ro

22 Sep, 2020 00:00 530 Marime text
  • Dosarul se află pe masa Mihaelei Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa.

Daniel Linteş, fostul director general al companiei SOCEP, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, este așteptat mâine în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța.
 
Magistrații au stabilit un nou termen în acest dosar, pentru continuarea cercetării judecătoreşti cu administrarea probei testimoniale.
 
Amintim că, în prezenta cauză, Daniel Linteş este acuzat de şantaj în formă continuată (196 de acte materiale).
 
Conform rechizitoriului, „în intervalul iulie 2012 - octombrie 2012, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care SC (...) SA a fost obligată la plata către salariaţi a unor sporuri salariale, directorul general Linteş Daniel a constrâns 196 de angajaţi să renunţe la drepturile câştigate prin semnarea unor declaraţii autentice în acest sens“.
 
„Pentru atingerea acestui scop, inculpatul Linteş Daniel s-a folosit de prerogativele funcţiei sale privitoare la disponibilizarea salariaţilor şi i-a ameninţat pe aceştia că vor fi concediaţi şi, în anumite cazuri, evacuaţi din căminul de nefamilişti, dacă nu semnează declaraţiile de renunţare la drepturi“, conform rechizitoriului.
 
Anchetatorii mai arată, printre altele, că, „în cursul anului 2010, Sindicatul Personalului Operativ (...) a solicitat Tribunalului Constanţa, în numele membrilor de sindicat, obligarea SC (...) SA la plata unor sporuri salariale (condiţii speciale de muncă, condiţii nocive şi condiţii periculoase). Acţiunea a fost admisă, instanţa obligând angajatorul SC (...) SA să le plătească celor 345 de salariaţi reclamanţi diverse sporuri, cuantificate sub forma unor procente din salariul de bază brut. Sentinţa era definitivă şi executorie“.
 
Citește și
 
Niciun candidat pentru DNA Constanța


Prejudiciu, aproximativ cinci milioane de euro
Afaceriști trimiși în judecată de DNA Constanța, condamnați definitiv la ani grei de închisoare


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii