Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:37 18 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat, trimis în judecată după ce a omorât mai multe pisici

ro

28 Jan, 2020 21:01 499 Marime text

Un tânăr care adopta pisici, după care le schingiuia şi le omora, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, marţi, de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, rănirea sau schingiuirea, în formă continuată.

Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că "în timp ce inculpatul se afla în locuinţa sa din Timişoara, în cursul anului 2018, a omorât prin lovire două pisici adoptate de acesta, iar în perioada 12 - 13 iunie 2018 a omorât prin lovire alte două pisici, i-a luxat membrul unui pui de pisică şi i-a rupt urechea altei pisici", arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat remis AGERPRES.

Tânărul adoptase de la o femeie două pisici, iar aceasta a continuat să se intereseze de starea felinelor, dar bărbatul nu i-a mai răspuns la telefon. Atunci, femeia a mers la locuinţa tânărului şi a găsit un pui de pisică mort, altul în agonie şi altul bolnav, care a murit ulterior. Femeia a postat fotografiile pe Facebook, iar poliţia s-a autosesizat. În faţa poliţiştilor, el a recunoscut că a ucis intenţionat animalele.

Ti-a placut articolul?

Comentarii