Gigantul german Rheinmetall își extinde amprenta în România Preluarea Șantierului Naval Mangalia, mișcarea cheie pentru construcția celor 4 nave militare destinate Forțelor Navale
Gigantul german Rheinmetall își extinde amprenta în România: Preluarea Șantierului Naval Mangalia, mișcarea
19 Oct, 2026 09:52
ZIUA de Constanta
283
Marime text
283
Marime text

Grupul german Rheinmetall, unul dintre liderii mondiali în industria de apărare și tehnologie, a anunțat oficial achiziția Șantierului Naval Mangalia, în parteneriat cu gigantul elvețian din domeniul transportului maritim MSC (Mediterranean Shipping Company). Consorțiul a fost desemnat câștigător în urma licitației publice, valoarea tranzacției ridicându-se la 138 de milioane de euro.
Investiția marchează un pas strategic major pentru divizia Rheinmetall Naval Systems, care transformă platforma industrială din sudul litoralului românesc într-un pilon central pentru proiectele sale din Europa de Sud-Est.
Proiectul „Dual-Use”: Producție militară și civilă sub același plafon
Planul Rheinmetall și MSC vizează dezvoltarea la Mangalia a unui sit de producție cu dublă utilizare (dual-use), capabil să deruleze în paralel activități de construcții navale civile și militare, atât pentru piața internă, cât și pentru cea internațională.Pentru a permite operarea concomitentă a contractelor comerciale și a celor de apărare, șantierul va fi reconfigurat și subîmpărțit în mai multe sectoare și zone de securitate dedicate.
Miza principală: 4 nave de luptă pentru Guvernul României
Preluarea șantierului este direct legată de contractul de anvergură atribuit Rheinmetall de către statul român. Șantierul din Mangalia va juca un rol decisiv în construcția a patru nave militare destinate Forțelor Navale Române:- 2 nave de patrulare de linie (Offshore Patrol Vessels) – cu o lungime de 96 de metri;
- 2 nave pentru suportul scafandrilor – cu o lungime de 43 de metri.
Investiții masive în infrastructură și extindere în România
Rheinmetall a anunțat un plan ambițios de modernizare a platformei de la Marea Neagră.„După finalizarea achiziției, intenționăm să extindem și să modernizăm cuprinzător șantierul. Scopul nostru este de a dezvolta infrastructura existentă, de a îmbunătăți condițiile de producție și de a adapta capacitatea pentru cerințele viitoare. Acest lucru va permite amplasamentului, pe termen lung, să joace un rol cheie în implementarea activităților noastre strategice din Europa de Sud-Est și să ne consolideze prezența industrială în regiune”, a declarat Tim Wagner, CEO al diviziei Naval Systems din cadrul Rheinmetall.Grupul cu sediul la Düsseldorf își extinde astfel prezența industrială în România, unde activează deja din anul 2024 prin societatea Rheinmetall Automecanica din Mediaș. Finalizarea formală a achiziției șantierului din Mangalia este estimată pentru următoarele săptămâni.
Strategia de vânzare: Cum s-a ajuns la reducerea de 25% a prețului
Vânzarea activelor de la Mangalia vine după un proces procedural complex desfășurat la Tribunalul Constanța. Cea de-a patra tentativă de valorificare a eșuat pe 30 septembrie 2026, deoarece la prețul inițial de evaluare de 184 de milioane de euro nu s-a prezentat niciun ofertant.Pentru a evita blocajul și a asigura continuitatea activității industriale, lichidatorul judiciar CITR a obținut în instanță aprobarea de a trece la regulile de executare silită prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Această modificare procedurală a permis scăderea prețului de pornire cu 25% la următoarea rundă de licitație (până la suma de circa 138 de milioane de euro) și devansarea termenelor.
Schimbarea de strategie a fost contestată cu apel de acționarul minoritar și principalul creditor, grupul olandez Damen Holding BV (care deținea alături de firmele din grup aproximativ 85% din masa credală).
Totuși, contestația olandezilor nu a suspendat desfășurarea licitației stabilite de instanță, iar activele au fost valorificate pe 9 octombrie 2026.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


