Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenințare cu bombă, ca-n filme, la Mangalia! Prima condamnare

ro

18 Apr, 2022 00:00 2364 Marime text
 
  • În bancă, inculpatul i-a spus unui angajat că are asupra sa o bombă şi l-a ameninţat că o va detona dacă nu va primi toţi banii din casierie.
 
Prima condamnare pentru bărbatul suspectat că, la jumătatea lunii ianuarie 2022, ar fi jefuit o bancă din Mangalia! Recent, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an şi opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată și la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
 
Instanța a contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de un an şi opt luni închisoare, la care adaugă un spor legal de patru luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de doi ani închisoare.
 
Judecătoria Mangalia a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
Muncă în folosul comunității
 
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică Seroplant Brăila sau la Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila pe o perioadă de 60 de zile
 
Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 18 ianuarie 2022, în jurul orelor 16:00, purtând o mască de protecție chirurgicală la nivelul feței şi o căciulă pe cap, inculpatul a pătruns în sediul unei bănci comerciale din municipiul Mangalia, unde l-a informat pe un angajat al băncii că are asupra sa o bombă şi l-a ameninţat că o va detona dacă nu va primi toţi banii din casierie, pentru ca ulterior să îl sechestreze pe acel angajat, până la intervenţia firmei de pază alarmate şi a organelor de poliţie.
 
După negocierea cu inculpatul, când acesta ceruse suma de 500.000 lei şi o maşină pentru a pleca de la locul faptei, organele de poliţie au reuşit să îl dezarmeze pe cel în cauză de un cuţit şi au stabilit că asupra sa nu exista de fapt nicio bombă.
 
În cursul investigaţiilor inculpatul şi-a motivat acţiunea ilicită prin aceea că datora suma de 6.000 de lei unei bănci, iar că veniturile sale erau insuficiente pentru achitarea creditului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Bancă jefuită la Constanța, în 40 de secunde, cu un pistol de jucărie!
Ani mai târziu, unul dintre autori a fost condamnat din nou! Sprijinea un fals medic

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii