Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:12 01 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorul unei societăți comerciale, trimis în judecată de DNA Constanța pentru înșelăciune și șantaj

ro

07 Aug, 2020 11:44 777 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat persoană fizică, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune,
- șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2017-2018, în contextul executării unui proiect imobiliar pe raza municipiului Constanța, inculpatul, reprezentant al unei societăți ce avea ca obiect comercializarea materialelor de construcție, l-ar fi indus în eroare pe beneficiarul contractului cu privire la calitatea și implicit, prețul unei cantități de beton livrat, net inferioare celor convenite prin contract.
Ulterior, în condițiile în care beneficiarul proiectului i-ar fi solicitat omului de afaceri o sumă de bani cu titlu de daune, inculpatul ar fi început să amenințe cu represalii prin intermediul organelor judiciare.
Concret, inculpatul a afirmat că, uzând de prietenia și influența pe care ar avea-o asupra a doi magistrați din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, va constitui dosare penale vizând persoana vătămată și va obține încarcerarea acesteia.
Prin aceste demersuri a fost provocată o pagubă societății cumpărătoare în valoare de 183.096 lei (reprezentând valoarea betonului achitat) concomitent cu obținerea unui folos patrimonial injust, pentru societatea inculpatului.

În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului mai multor bunuri mobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ti-a placut articolul?

Comentarii