Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiona prin metoda "Loverboy" Tânăr, reţinut pentru trafic de persoane și lipsire de libertate

ro

05 Aug, 2019 14:51 2416 Marime text
La data de 04.08.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Brașov au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului D.C., în vârstă de 19 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 11.07.2019 - 03.08.2019, inculpatul D.C. a racolat prin intermediul unei reţele de socializare, o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 de ani, prin folosirea metodei ”Loverboy”, pe care a determinat-o să locuiască împreună cu el, iar ulterior, prin constrângere psihică şi fizică exercitată atât asupra sa, cât și asupra copilului său minor în vârstă de 2 ani şi 6 luni şi profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a acesteia a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției în diferite locații închiriate pe raza teritorială a municipiului București, beneficiind de sumele de bani obținute de victimă în această modalitate (aproximativ 8000 lei).

De asemenea, s-a reținut faptul că, în perioada 11.07.2019 - 03.08.2019, persoana vătămată și fiica sa minoră au fost cazate de către inculpat într-o locație din municipiul București, restricționându-le acestora, prin supraveghere continuă şi insuflarea unei stări de temere, libertatea de mișcare.

La data de 04.08.2019, inculpatul D.C. a fost prezentat Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar prin încheierea de ședință instanța a admis cererea formulată de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul B.C.C.O. Braşov și IPJ Brașov.

"Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", transmit procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii