Călători străini prin Dobrogea (CI) - Contele de Langeron (Franţa) (galerie foto)

Contele Louis de Langeron (1763-1831) a luptat în 1782-1783 ca voluntar în armata coloniştilor americani revoltaţi împotriva Marii Britanii, la întoarcerea acasă fiind promovat colonel în armata franceză. În 1789 a fost ales delegat supleant al stării nobiliare în Stările Generale (adunare legislativă medievală pe categorii sociale). În 1790-1791, el a participat ca voluntar în armata rusă la războiul cu otomanii din 1787-1791 (1790-1791/LXXXVIII).

După proclamarea republicii în Franţa în 1792, contele de Langeron a rămas în serviciul Rusiei ţariste şi a participat la războiul cu otomanii din 1806-1812. Cu această ocazie, el a luptat în Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
 
Manuscrisele originale ale memoriilor contelui Langeron, care s-au bazat pe un jurnal, s-au păstrat în arhiva ministerului de externe francez. În România, fragmentul referitor la acest război a fost publicat prima dată în 1889 în colecţia documentelor Eudoxiu Hurmuzaki. Această ediţie a fost folosită de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea din seria nouă „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea“. În relatarea sa, contele a făcut referiri la Tulcea, insula Ceatal, Măcin, Hârşova, Constanţa, Silistra şi Babadag.

Campania 1807

Insula Ceatal, situată între braţele Chilia şi Sulina, în apropierea portului turcesc Ismail (azi, în Ucraina), avea un teren „foarte jos“, plin de mlaştini, trestii şi canale, fiind, ca urmare, inundat primăvara. Comparativ cu luptele din 1790, când fusese uscată şi facilitase cucerirea Ismailului, acum insula era „absolut impracticabilă“, cu excepţia unui drum „tăiat“ de redute. Experienţa negativă din 1790 îi determinase pe otomani să fortifice zona insulei cu trei redute şi pe cea a Tulcei cu şase redute.
 
Tulcea era aşezată „în amfiteatru“, de-a lungul Dunării, la o distanţă de verstă (o verstă rusească = 1.067 m) ridicându-se munţi cu păduri. Situarea localităţii era „încântătoare“, fiind înconjurată de livezi şi grădini. De asemenea, în apropiere se afla o insulă cu grădini şi livezi. „Oraşul“ era înconjurat de „o întăritură“ şi era apărată de o „cetate din piatră“ cu patru turnuri. În plus, mai fuseseră construite două „redute puternice“ la un cot al fluviului aflat la o verstă, şi încă o redută la încă cinci verste mai jos, la separarea braţelor Sulina şi Sf. Gheorghe. În zona Tulcei, aflată la 18 verste de Ismail, Dunărea era „foarte repede şi agitată de vârtejuri“.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII) şi generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX).

Campania din 1809

Langeron prezintă mai întâi asediul Măcinului (azi, în judeţul Tulcea), localitate situată în NV Dobrogei, lângă Dunăre. Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC) şi diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII).
 
Hârşova (azi, în judeţul Constanţa) era situată pe un platou „mic“, la 50 de verste sud de Măcin. Era înconjurată de „o întăritură“ care îngloba două stânci „enorme“, ce dominau localitatea. Pe una dintre ele fusese construit „un castel mare de piatră“, iar pe cealaltă „un turn de piatră“. Pe o altă înălţime din apropiere, se mai vedeau „urmele“ unei fortificaţii construite în 1773 de mareşalul rus P. Rumianţev, în timpul războiului cu otomanii din 1773. După cucerirea Hârşovei, ruşii au construit un pod pe Dunăre şi au transferat aici depozite de alimente.
 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XVIII şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4) şi medicul britanic W. Witmann (C/1802).
 
Kustendji/Constanţa era situată pe „o stâncă“ care se prelungea în Marea Neagră şi forma o peninsulă legată de continent de un istm de 150 de stânjeni (un stânjen = cca 2 m). Localitatea era înconjurată de „o întăritură şi un şanţ lat“ şi era apărată de 2.000 de turci şi „aproape toţi tâlharii din Bulgaria“. Deşi Constanţa se predase, fortăreaţa şi „oraşul“ au fost distruse, deoarece ruşii nu dispuneau de suficiente efective care să poată controla localităţile cucerite, dar şi din cauza „jafurilor cazacilor“. Aceste distrugeri, pe care Langeron le califica drept „barbare“, nu permiteau iernarea armatei ruse în aceste locuri.
 
Folosirea termenului Bulgaria pentru a denumi şi teritoriul dintre Dunăre şi mare nu este un aspect neobişnuit în izvoarele medievale, dată fiind dominaţia celor două state medievale bulgare (679-1018; 1185-1396) asupra Dobrogei: fostul prizonier cruciat german J. Schiltberger (1425?1427/III) şi englezul W. Hunter (1792/XCI).
 
Problema siguranţei călătorilor în Dobrogea fusese semnalată şi de alţi călători străini: episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), baronul franco-maghiar F. de Tot (1769/LXVIII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleeman (1768/LXIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), tânărul polonez J. Mikoscha (1782/LXXVII), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi ofiţerul de marină britanic W. Hunter (1792/XC).
 
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XVIII: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV).
 
În continuare, printre alte operaţiuni militare, francezul a descris bătăliile de la Silistra, Tulcea şi Babadag. Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut Românei de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s) şi medicul britanic W. Witmann (C/1802).

Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), agentul comercial german M. Gruneweg (1585-1586/XCIV.4) şi nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV).
 
Apoi, el menţionează că Serghei Kamenski, contele rus, „a pustiit“ Isaccea, Tulcea, Babadag, Mangalia şi Constanţa.
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI) şi contele d`Hauterive (1785/LXXII).

Surse foto:

istoriiregasite.files.wordpress.com
www.agero-stuttgart.de
www.romaniapozitiva.ro
upload.wikimedia.org
destepti.ro
brailachirei.files.wordpress.com
4.bp.blogspot.com

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004.
www.ziuaconstanta.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com
upload.wikimedia.org
www.anticariat-unu.ro