Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2018. „Un «alt fel» de roman “ de Mara Mihai, clasa a XI-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Mara Mihai, clasa a XI-a E, publicat în numărul 1 din anul VII al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Imaginați-vă: anul 1952, o pereche de tocuri roșii, o vreme ploioasă iar tu ești în romanul tău favorit. Cu fiecare pas din ce în ce mai hotărât, te apropii mai mult de o prezență misterioasă în costum gri cu vipușcă. Își fumează țigara liniștit. Își îndreaptă ziarul… și își coboară privirea spre tine. Treci pe lângă el, și dai de altul. Te fluieră în timp ce tu îți vezi de drumul tău, iar în spatele lui sunt prieteni de-ai lui care se inghiontesc. Sau ba nu. 

Ești într-un bar, stai deasupra tejghelei și sorbi dintr-un milkshake din care mai beau alte 3 persoane. Zâmbești, iar lumea din jurul tău dansează, mai puțin o persoană ai cărei ochi te fixează provocator, dar nu mai provocator decât o strângere de mână, o învârteală pe ringul de dans și un pupic pe obraz. 

Anul 1807. Menajera te presează de oglindă pentru a reuși să îți strângă corsetul. Mai tragi o dată aer în piept și îţi aranjezi volanul. Ai fost invitată la ceremonia unui conte impor- tant, iar în acest an guști plăcerea rangului aristocrat. Totuși, văduvă fiind, ești vulnerabilă, fiind privată de o altă prezență masculină la braț. Altfel, ai risca să-ți pierzi statutul. Dar în sala de dans e prea aglomerat, ieși să iei o gură de aer plimbându-te prin grădina de trandafiri sălbatici a conacului. Acolo, auzi șoptite cuvintele „Nu ni se va mai oferi această șansă. Acum, suntem doar niște străini în întuneric, dar la lumină.. ne vom întoarce la ceea ce trăim zi de zi” 

Dar noi ne întoarcem din nou în secolul XX, ai o jachetă murdară și te ocupi cu ajutatul răniților. Viața nu mai e așa roz. Ești pilot și ești în timpul războiului, departe de familie. Lupți împotriva Forțelor Armate Americane. Sunt vremuri tulburi pentru guvernul german, în structura politică, iar tu ești nevoit să lupți pentru țara ta; însă nu din patriotism. Simți că se moare degeaba pentru a apăra 30 ideile unora și că nu există glorie. Respirația ți se accelerează și devii agitat în timp ce fugi dintr-un foc. Nu va mai exista încă un zbor , nimeni nu supraviețuiește. Îți aștepți încet sfârșitul.. dar dacă după acest sfârșit mai e un în- ceput? Te acaparează o lumină strălucitoare și începi să vezi cum de fapt acest scop e cunoașterea. Știm atât de puțin, iar sarcina noastră este de a învăța permanent.

Deschizi din nou ochii, și ești în 1888. Ești o femeie de culoare, porți o rochie verde și cureți oglinda de la etajul unei case mari de cărămidă. Te ocupi și de făcutul untului și poți simți mirosul de usturoi care atârnă în camera de alături. Te uiți pe fereastră la curmali, la smochini… peste tot în jur sunt copaci și niște cai legați afară, dar în același timp mai vezi și disperarea din sat. E un fel de ciumă… unde mor și vitele, și oamenii din cauza apei și a inundațiilor. Tu ai o boală a intestinului ce te face să pierzi multă apă din organism. Frații tăi sunt foarte bolnavi, iar tatăl tău a murit deja. Te întorci în altă parte, dar în orice an te proiectezi, dai de suferință. Niște soldați cu uniforme negre cu epoleți auriți și săbii lungi, curbate, te întâmpină într-o închisoare din Ucraina a anului 1758. Dai de un copil care plânge după mama lui care urma să fie executată, iar din acest an înveți că nu poți judeca oamenii în grabă. Trebuie să fii cinstit cu ei, pentru că viața multora a fost distrusă pentru că ne-am grăbit să judecăm. Viața copilului a fost scurtă și grea. 

Cârlionțate de culoare castanie, șuvițele prinse sub o bonetă albă joacă sub soare într-un câmp de floarea-soarelui din sudul Franței. Simți miros de fân și durere, iar vocea îți devine din ce în ce mai înceată pe măsură ce durerea crește. Îți amintești de evenimente trecute și simți ura. Ai fost toată viața ta slujitoare la o curte mare, loc pe care nu aveai voie să îl părăsești. Ai trăit o viață săracă și ai privit atât de mulți oameni care au venit și au plecat, în timp ce tu ai fost mereu acolo. Vocea ți-e blândă acum, aștepți să mori. Atunci ai învățat despre supărare și resentimente, despre frustrare și neputință. Ți-ar veni să te uiți în sus și să ceri cu disperare și speranță un semn, iar ca răspuns ai primi o poezie de dragoste. 

Nu poți să oprești distrugerea. Ca să o oprești, ar trebui să ajungi la toată lumea; și nu poți. Dar într-un sfârșit, va fi pace. Și spunând acestea, vocea mea a devenit o șoaptă.“, de Mara Mihai, clasa a XI-a E

Sursă foto+text: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“