Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017- „…despre noi“ de prof. dr. Amalia-Maria Roșioru

Redăm în cele ce urmează articolul scris de prof. dr. Amalia-Maria Roșioru, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Dislocarea pe care toți o găzduim în noi înșine provoacă surpări, fisuri, crevase, adică ruptura dintre tine și el, profesor sau elev – nu contează, trăim aceeași realitate… Ruptura apare din tentația bolnavă de a pune etichete, căci și unul, și altul se grăbesc să spună despre celălalt că e încrezut, prost, nebun… că profesorul lui nu știe nimic, e varză, că elevul lui este nul, că habar n-are, că nu mai are bun simț și nimic sfânt! Cum sfânt? (așa spune profesorul) Adică valori, morală, simțul frumosului!… Pentru elev (care nu folosește sfânt, el spune marfă), sfânt înseamnă, înainte de toate, bun la suflet și la cap! Niciunul nu îi acordă o șansă celuilalt, ci doar e atât de jignit de nesimțitul ăla încât nu merită! 

De unde atâta nebunie?… Poate din noi, fragilizați că am fost lăsați mereu singuri, dar ni s-a spus că nu avem voie să ratăm vreun standard de performanță, noi ne răzbunăm pe toți: profesorii pe profesori, profesorii pe elevi, elevii pe elevi, elevii pe profesori și toți pe adevăr! Care adevăr? Adevărul de a recunoaște că nu putem să facem nimic singuri, că ne doare rău că nimic din munca noastră nebună, disperată nu e măcar băgat în seamă, că fișele noastre lucrate două nopți la rând sunt corectate de un elev obraznic care se trezește în mijlocul orei să strige că el știe mai bine: a văzut pe Google!… Ne doare că profesorul dă notă mică oricum sau că proiectul pe care l-am făcut toată noaptea nu s-a văzut fiindcă s-a sunat! 

Și continuăm să judecăm!… Pe cel mai bun e mult mai bine să îl judeci!… cel mai tare e să-l judeci pe olimpic: el nu stă la toate orele, adică e de capul lui și profesorul e de vină! Olimpicul rămâne un specimen al culoarelor din Mircea. El merge tăcut, trece pe lângă ceilalți, își caută locul din laborator și lucrează. Așa simte el și ce bine e! Uită să-și judece colegii, deși ei sunt acolo și îi dau și lui notițele. Dar nu durează mult. Laudele îl fac să creadă că, da!… este numai meritul lui (uneori nu contează asta, alteori stinge scânteia), iar atunci începe căderea, indiferent dacă va avea victorii răsunătoare sau nu. 

Starea asta nebună e o bucurie bolnavă care se încolăcește peste nervi și ajunge acolo, la acea suflare măsurată, la acel frumos ce este murdărit de o pastă vâscoasă, galbenă și rece. Da, mă răzbun pe toți, și mai ales pe mine! 

Dureros este că nu știu unde s-a produs aceasta vâscoasă ruptură… după mine, poate atunci când am plecat urechea și am uitat să mai gândim cu mințile noastre… adică profesorii – ăia care iau șpagă, care fac meditații, care fură posturi, care iau 2 la titularizare!… elevii? – ăia care fumează în baie, vin cu mașini scumpe la școală, îi tratează pe profesori ca pe niște prestatori de servicii! 

Cine a spus prima oară aceste cuvinte pline de ură viscerală e cel care a generat ruptura, căci ideile s-au prefăcut în adevărurile noastre de fiecare zi și totul a venit fix la un timp nepotrivit, când am uitat să mai avem grijă unii de alții, să descoperim că fiecare este minunat printr-un lucru anume, că unul știe să scrie frumos, că altul poate să zâmbească cu sufletul, că cineva poate să spună despre miracole… și toți putem învața de la toți: profesorul de la elev află despre lumea de azi și elevul află de la profesor despre ziua de ieri. Așa se scrie ziua de mâine! După mintea mea, neantul vine din neant și noi nu am fost învățați să ne apărăm de el pentru că sună cool… Am ales să judecăm fără să înțelegem că profesorul e la a șaptea oră și de aceea a făcut o eroare, că elevul tocmai a aflat ca tatăl a decis să se mute de acasă, că profesorul a aflat că nici azi nu i-a intrat salariul, că elevul a văzut că ai lui nu au pus mâncare în frigider că au uitat să-i lase bani și că nu e prima oară!… Că e frig, că toți au priviri înțepătoare, că și așa nu ești bun de nimic, și că d-aia e mai bine să fii ca toți: rupt, spart, rostogolit, dar mândru că ai contestat!“, de prof. dr. Amalia-Maria Roșioru

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“


Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre