Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „S.O.S. patriotismul“ de Gabriela Dristaru, clasa a XII-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Gabriela Dristaru, clasa a XII-a G publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ziua de 24 Ianuarie se desfăşoară pe meleagurile româneşti cam în aceeaşi manieră, în fiecare an…. În marile oraşe ale ţării, dar mai ales la Iaşi, se organizează o mare sărbătoare populară, unde se fierb câteva mii de sarmale, de fiecare dată mai multe (asta pentru a doborî recordul din anul anterior), iar mulţimea pare, evident, entuziasmată. Din toiul festivităţii nu pot lipsi iluştrii politicieni ai ţării care, într-un demers aproape fratern (să fim serioşi: nici nu prea au motive de ceartă pentru că fac parte din acelaşi… partid), încing o horă drăcească. Emoţionantele imagini sunt difuzate seara pe toate canalele TV, la «ore de maximă audienţă», împreună cu aproape obsesivele reportaje în care diverşi indivizi de pe stradă, întrebaţi de reporterii cârcotaşi ce ştiu despre semnificaţia acestei zile, dau răspunsuri de genul: «S-a născut Traian Băsescu» sau «Sunt Dragobetele». Un lucru aproape imposibil de înţeles din moment ce, în majoritatea şcolilor româneşti, se organizează diverse activităţi simbolice, cu rol educativ şi informativ despre acest eveniment extrem de important din istoria noastră naţională. O fi de vină indiferenţa? Sau poate alterarea sentimentului naţional?

Cert este că, în momentul în care am început să scriu articolul acesta referitor la sărbătorirea «Micii Uniri» în liceul nostru, am trăit un sentiment de apăsare, de confuzie, dar şi de … mândrie (?). Doamna prof. de istorie Marina Marinescu, a cărei primă iniţiativă, de «Ziua Toleranţei», a fost o reală reuşită (de la text, la costume şi interpretarea de-a dreptul actoricească a colegilor noştri) şi-a asumat, din nou, răspunderea de a pune în scenă un moment artistic despre semnificaţia zilei de 24 Ianuarie 1859, zi de care se leagă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi unirea Moldovei cu Ţara Românească. Aşa că, pe 24 ianuarie 2013, la 154 ani de la înfăptuirea «Micii Uniri», cei norocoşi (care în vocabularul liceenilor înseamnă cei ce reuşesc să scape de vreo oră) am fost chemaţi în deja arhiplina sală «Coriolan», unde, puţin peste ora 13, s-a dat startul.

Activitatea propriu-zisă a început cu prezentarea unui material în PowerPoint, de către un gimnazist de-al nostru (Constantin Erol Andrei de la a VII-a B). Deşi cam stereotipă, trebuie să admitem, totuşi, că ne-a ajutat să «intrăm în peisaj».

Al doilea moment, însă, ne-a trezit pe toţi instantaneu din amorţeala care ne invadase corpurile. Colegi de-ai noştri s-au transformat pentru câteva zeci de minute în personajele istorice ale zilei sărbatorite. Cadrul ales a fost cel al unei şezători, vechi obicei popular românesc în care femeile din sat se întâlnesc şi-şi împărtăşesc una alteia învăţături, pilde ori poveşti. Din păcate însă, jumătate din auditoriu nu a reuşit să identifice obiceiul prezentat pe scenă! Într-un procedeu care în literatură se numeşte «povestire în ramă», sceneta a adus în prim-plan întâmplări din istoria, nu neaparat oficială, ci mai degrabă populară, a domniei lui Al. I. Cuza, cum ar fi povestea cu Moş Ion Roată sau cea cu negustorul necinstit care folosea ocaua nepotrivită.

Deşi condiţiile scenice au fost oarecum improprii (iar cei care ştiu cum arată sala «Coriolan» înţeleg ce vreau să spun), actorii şi-au făcut de minune treaba, interpretul lui Moş Ion Roată fiind savuros de-a binelea. Autenticitatea a fost asigurată şi de respectarea «codului vestimentar»: fetele de la şezătoare şi Moş Ion Roată purtau costume populare, iar cei doi baieţi care l-au interpretat pe Cuza au purtat costume ce imitau uniformele preferate de domnitor. Momentul artistic s-a încheiat în acordurile muzicale şi în paşii Horei Unirii, pe care tinerii actori au pornit-o imediat ce sceneta a ajuns la final.

Concluzia? Mulţi dintre noi apreciem cu adevărat acest gen de «teatru didactic» care presupune dedicare, efort şi dragoste pentru istorie, iar astfel de momente sunt chiar utile în salvarea de la alterare a «simţământului patriotic». Din păcate, de-a lungul celor opt ani petrecuţi în liceu, astfel de încercări au fost prea puţine.

De ce?“, de Gabriela Dristaru, clasa a XII-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Articol și foto preluate de pe site-ul revistei Zări Alb Astre 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul I, din Biblioteca Virtuală 


Citește și:


„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 


Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“