Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revista Zări Alb Astre Articolul program al revistei – “Pentru noi, după lunga furtună a omenirii, strălucesc zări albastre”

ro

21 Jan, 2023 11:27 1456 Marime text

În urmă cu 75 de ani, apărea la Constanța, din inițiativa unor entuziaști elevi și profesori ai Liceului „Mircea cel Bătrân“, o revistă care avea să facă istorie.

„Zări Albastre” nu a fost niciodată o publicație oarecare, pentru simplul motiv că a promovat cu rigoare doar valoarea și a găzduit în paginile sale colaborări de prestigiu, care au confirmat peste ani, ajungând nume de referință în cultura și știința românească.

Arc peste timp, valorificând și onorând tradiția și, în același timp, ținând mereu pasul cu vremurile, numărul aniversar apare acum sub sloganul #mereuSerieNouă. În spiritul acestei devize prezentăm, în rândurile ce urmează, articolul program „Gândul nostru“ scris de elevul Mihail Cazacu în anul 1946. Textul este cuprins în primul număr al revistei „Zări Albastre”, fondată de elevii Mihail Cazacu și Popa Gheorghe, coordonatorii comitetului de redacție, format din Carp Silvia, Munteanu Nicolae, Predescu Tatiana, Ștefănescu Ion, responsabil fiind Gheorghe Jipa.

„Gândul nostru”, de Mihail Cazacu, Revista Zări Alb Astre, anul I, nr. 1, 1946

„Sus pe țărm de unde se vede marea plină de neliniște, se înalță în fund, ca o promisiune, albastra zare a mării Euxine, se înalță templul școalei dobrogene, Liceul, de pe altarele căruia, timp de o jumătate de veac, și-au aprins generații făcliile binecuvântate ale științei și artelor. Prin ferestrele sale, larg deschise în zilele însorite, marea își trimite brizele cu miros proaspăt de alge, ce te înfioră, cu o dulce veste cum e și cea de acum: Revista Zări Albastre pe care noi, elevi și eleve, o scoatem împreună, fiindcă împreună îi aducem sub acoperișul aceluiași templu, prinoase blondei Minerve.

Și dacă am legat numele revistei de zările albastre cu care trăim sub priviri, am făcut-o dintr-un îndoit îndemn al tinereții care vrea să-și deschidă sufletul pentru alte orizonturi, cu îndrăzneala unor navigatori neînfricoșați de furtună și al voinței noastre de afirmare, schițând o atitudine inițială, pe care apoi să o desăvârșim într-un elan mereu sporit.

Am învâțat multe de la vremurile sub cârma cărora e omul, după spusa bătrânului cronicar moldovean. Uneori cerul și-a năruit peste orele noastre de școală toate necazurile.

Am învățat că oamenii, dacă s-ar iubi măcar puțin unii pe alții, dacă și-ar înveșminta sufletul cu haina omeniei, dacă în fine ar dărui mai mult decât ar pretinde, și acest lucrul nu e greu, mult bine și multă fericire s-ar revărsa peste lumea toată. Dar binele vine de la dăruire și înțelegere. Noi încercăm să le facem azi prin revista noastră. Ne vom dărui, între aceste pagini tinere, câte ceva din sufletul și gândurile noastre, pe care, cititori, vă rugăm să le ascultați, ca pe niște adieri, vuiete de valuri dintr-o scoică pusă la ureche.

Avem sub ochii negri, marea… E ca și viața. Afirmația nu e a noastră, fiindcă nu e nouă.

Tabloul ei ne înfioară. Dar iată, norii se dau la o parte, cerul se limpezește.Tac, iar Hellos urcă în cerul său triumfal pe bolta senină. Marea s-a potolit prin farmec. Apele ei se întind ca niște infinite la care se uită cerul însorit. În fund acolo unde cerul se împletește cum marea scântee zări albastre.

Și pentru noi, după lunga furtună a omenirii, strălucesc zări albastre. De ele am făcut o lozică, iar revista noastră are un titlu. Spre aceste zări invităm, în cruciera ce vom face, pe toți elevii, colege și colegi, de la toate școlile secundare din Constanța. Paginile revistei nostre se stau deschise ca o invitație.

Nu există decât o fericire: Datoria
Nu există decât o mângâiere: Munca
Nu există decât o plăcere: Frumosul
Carmen Sylva”(sic!)

Fișa bibliografică a primului număr al revistei

„Gândul nostru“, de Cazacu Mihail
„Din caietul nostru“, de Cazacu Mihail
„Salba clipelor“, de Carp Silvia
„Ascultă“, Zissu Constantin
„Artă“, Olteanu I.A. Aurel
„Poema olimpiană“, Popa I. Gh.
„Perspective“, de Cazacu Mihail
„Versuri umede“, de Moreș Andrei (?)
„Basmul florilor de sus“, Pedrescu Tatiana (?)
„Bomba atomică“, Ștefănescu Ioan (?)
„Curiozițăți“, Demetriade Constantin (?)
„Temperatura la matematică“, N. Munteanu
„Cronica sportivă“, Beroș Alexandru(?)
„Între noi“


Autor- REDACȚIA


Articol preluat de pe site-ul revistei Zări Alb Astre
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii