Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:12 21 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Învățământul online prilejuiește parteneriate benefice Activități comune între Liceul „George Călinescu” și Universitatea „Ovidius”

ro

20 Feb, 2021 00:00 1459 Marime text
 
Debutul semestrului al II-lea, din prezentul an şcolar, s-a dovedit a fi foarte productiv pentru elevii şi profesorii de limba engleză din cadrul Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanţa, după cum ne-a informat prof. Cristina Loredana Pintilie, consilier de imagine al acestei instituții.

Aceştia au participat la o serie de acţiuni online, pe platforma Zoom, organizate de biblioteca American Corner Constanţa, activităţile (cu durata de 90 de minute) fiind coordonate de prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, din cadrul Facultăţii de Litere de la Universitatea „Ovidius”, Constanţa.
Elevii claselor a XI-a A, a XII-a A şi a XII-a B, împreună cu prof. dr. Iuliana Dode, prof. Camelia Dochie, prof. Cristiana Crivăţ, prof. Daniela Enache, prof. Luminiţa Dragomir şi prof. Ramona Banias, au participat la activitatea „US civil society values/Valorile societăţii civile americane”.
Prezentarea dnei prof. univ. dr. Adina Ciugureanu s-a concentrat pe Statele Unite ca fiind „a city upon a hill” - un semn al speranţei asupra lumii, pe cele mai importante valori în societatea americană, pe excepţionalismul american, pe cele patru libertăţi ale lui Norman Rockwell, dar şi pe „affirmative action” din societatea americană contemporană.

De asemenea,  elevii clasei a X-a B, împreună cu prof. dr. Iuliana Dode şi prof. Camelia Dochie, au participat la activitatea „Fight against corruption (strategies, results)/Lupta împotriva corupţiei (strategii, rezultate)”.
De această dată, prezentarea s-a concentrat pe definirea şi clarificarea termenului „corupţie”, dar şi pe alegerile prezidenţiale americane din ultimii ani. Activitatea s-a încheiat cu discuţii legate de diferite modalităţi prin care corupţia poate fi oprită sau diminuată nu doar pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ci şi în alte părţi ale lumii.
Atât elevii, cât şi profesorii liceului au participat activ la discuţiile din urma prezentărilor, având întrebări, curiozităţi şi comentarii legate de subiectele abordate, și, în acelaşi timp, exprimându-şi dorinţa de a participa la acţiuni similare organizate de American Corner Constanţa.
 
Citește și:

Examenele IELTS vor putea fi susţinute şi la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii