Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:43 25 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Consiliul Judeţean al Elevilor din Constanţa consideră inacceptabil un act făcut de Ministerul Educaţiei Naţionale

ro

09 Sep, 2014 00:00 1616 Marime text
 Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Constanţa acuză Ministerul Educaţiei Naţionale că a încălcat flagrant art. 80 alin. (1) din Legea Educaţiei naţionale, lansând în dezbatere publică două documente foarte importante pentru învăţământul românesc: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi Metodologia Consiliului de Administraţie.
 
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJE, prin documentele amintite, Ministerul Educaţiei Naţionale comite o greşeală integrând Statutul Elevului în Regulamentul Unităţilor de Învăţământ. Potrivit Legii, acest statut ar trebui să fie un act normativ subsecvent Legii Educaţiei.
În Metodologia Consiliului de Administraţie nu se menţionează situaţiile în care reprezentantul elevilor este chemat în Consiliul de Administraţie, astfel că elevii nu vor mai fi prezenţi în procesul de luare a deciziilor, deşi legea prevede acest lucru.
 
„Este foarte important ca atât Statutul Elevului, cât şi Metodologia Consiliului de Administraţie să fie adoptate după o dezbatere serioasă şi doar după consultarea tuturor factorilor implicaţi în procesul educaţional. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, CJE Constanţa îşi rezervă dreptul să folosească toate pârghiile legale de care dispune, pentru anularea acestora“, a declarat Constantin - Alexandru Manda, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa.
 
Aceste două documente au fost lansate cu doar o săptămână înainte de începerea şcolii, ceea ce face imposibilă dezbaterea lor propriu-zisă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii