Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația Elevilor din Constanța a depus plângere penală pe numele directoarei de la Liceul Teoretic Callatis. AEC acuză ISJ că a încercat să mușamalizeze cazul

ro

28 Jan, 2022 15:21 1711 Marime text
  • Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a depus o plângere penală pentru luare de mită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pe numele doamnei director Daniela Diaconu, în urma cazului datoriilor la xerox din Liceul Teoretic Callatis.
 
AEC condamnă tentativa ISJ și a directorului de a minți opinia publică și de a mușamaliza cazul.


Luni, 24 ianuarie a.c., AEC a publicat un tabel din Liceul Teoretic “Callatis” în care erau evidențiate “datorii la xerox” ale elevilor, sume de bani strânse complet ilegal de către conducerea liceului. În urma publicării, domnul inspector general Sorin Mihai a vizitat școala, încercând să îi ia apărarea directoarei și să mușamalizeze cazul, declarând următoarele:

“Astăzi, 26.01.2022, am fost prezent la Liceul Teoretic Callatis Mangalia alături de unul dintre inspectorii școlari de sector. Am purtat discuții cu directoarea unității de învățământ, cu președintele Asociației Părinților Elevilor, cu cenzorul asociației părinților și cu cu elevi. Din discuțiile purtate, la o primă analiză, nu ar exista dovezi că personalul unității de învățământ ar fi implicat în colectarea unor sume de bani pentru achitarea contravalorii unor fotocopii realizate în liceu. Totodată, tabelul apărut în presă cu titlul „Datorii la xerox” nu ar fi redactat/ asumat/ transmis de către angajați ai liceului. Nici elevii, nici altcineva dintre cei cu care am discutat nu au confirmat că tabelul a fost afișat în unitatea de învățământ sau adus la cunoștința elevilor de către personalul angajat din unitatea de învățământ.


Deși inițial se precizase că tabelul ar fi fost transmis de către un cadru didactic, afirmația nu a fost susținută ulterior. Din discuția purtată cu directoarea liceului și din nota de relație, a reieșit că nu s-au transmis niciodată solicitări ale conducerii către cadrele didactice sau către elevi, pentru ca aceștia să se implice în strângerea de bani.

Din discuția purtată cu președintele Asociației Părinților Elevilor Liceului Teoretic Callatis Mangalia, am fost informat că, prin actul constitutiv și prin statutul asociației, au stabilit o plată a cotizației anuale, care însă nu are caracter obligatoriu. I-am pus în vedere doamnei președinte că activitățile de acest fel ale asociației nu trebuie să îi implice în niciun fel pe elevi. Din procesul verbal încheiat în urma întâlnirii cu părintele elevei, reiese faptul că acestuia nu i s-au solicitat sume de bani și nu a contribuit cu sume, nici măcar sub forma cotizației.

Voi continua să evaluez situația, astfel încât să nu existe acțiuni care să conducă la o marginalizare a elevilor, în urma acestui incident, sau la o deteriorare a relațiilor dintre elevi și conducerea unității de învățământ. Totodată, voi monitoriza acest subiect, în vederea verificării tuturor informațiilor care mi-au fost furnizate.”
 
Acest informații sunt complet false, având în vedere faptul că, în luna decembrie, Daria Mateciuc, membru AEC și elevă în liceu, a purtat o discuție cu directoarea aducându-i la cunoștință ilegalitatea colectării datoriilor respective, directoarea chiar citind din tabel în cadrul discuției:

“Daniela Diaconu: Așa, zi-mi și mie câte teste ați primit la clasa voastră? La ce discipline? [5:20-5:26]
Daria Mateciuc: La engleză, română, tezele și teste.. [5:28-5:30]
Daniela Diaconu: Deci, engleză. Psihologie, probabil. [5:31-5:33]
Daria Mateciuc: Da. [5:33-5-34]
Daniela Diaconu: Așa ? [5:34]
Daria Mateciuc: Română. [5:34-5:35]
Daniela Diaconu: Română. [5:35-5:36]
Daria Mateciuc: Istorie. [5:36-5:37]
Daniela Diaconu: Da.. [5:37]
Daria Mateciuc: Da, ar mai fi. [5:41-5:42]
Daniela Diaconu: (sunet interogativ). [5:42]
Daria Mateciuc: Ar mai fi, într-adevăr. Sunt destule discipline. [5:43-5:46]
Daniela Diaconu: Hai să zicem 6-7 teste, hai zece teste. Asta înseamnă 10 lei de copil. Nu 10 lei, 5 lei, că e cincizeci de bani. E o sumă atât de mare ? [5:47-5:58]
Daria Mateciuc: Nu. [5:58-5:59]
Daniela Diaconu: Păi? Fiecare să dea suma respectivă. Împărțiți frumos între voi toți și atâta este. La fiecare disciplină este cel mult treizeci de bani sau cincizeci de bani. [5:59-6:10]

Persoană neidentificată: Aici s-a scris de fiecare dată când a venit profesorul său cineva trimis de profesor și a tras la xerox. Secretara a scris aici suma totală per clasă pentru ceea ce s-a tras la xerox în ziua Z. Nu a mai pus data. [6:11-6:28]”



AEC consideră josnică tentativa ISJ de a minți opinia publică și a ascunde mizeria sub preș.

„Având în vedere incompetența și interesele cinice de care instituția a dat dovadă, AEC s-a adresat astăzi unei autorități competente: Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța”,spun reprezentanții AEC.

Amintim faptul că colectarea de fonduri de către cadre didactice sau personal al unității de învățământ de la elevi se încadrează în infracțiunea de luare de mită, ce se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

 

Doamna Daniela Diaconu a dovedit în mod repetat că nu își merită funcția de director, aceasta colectând fonduri în mod ilegal, mințind și încercând să o intimideze pe Daria Mateciuc, eleva care a publicat tabelul. O persoană competentă pentru funcția de director este o persoană care se asigură de bunăstarea elevilor, nu o persoană care încurajează activități ilegale în cadrul unei unități de învățământ și, în plus, amenință elevii care își cunosc drepturile și luptă pentru elevi.



Asociația Elevilor din Constanța nu va ezita să depună plângere penală pe numele oricărui director din județ responsabil pentru colectarea fondului școlii/clasei/datorii la xerox sau orice alte sume colectate în mod ilegal.



Sursa foto Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii