Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ancheta ISJ Constanţa la şcoala din Corbu continuă Ce au descoperit până acum inspectorii şcolari

ro

07 Nov, 2014 00:00 3256 Marime text
O comisie a Inspectoratului Școlar Județean Constanţa a discutat cu părinţii de la Școala „Gheorghe Lazăr“ din Corbu, unde planau acuzații dure la adresa directoarei Elena Badea. Cu inspectorii şcolari au discutat 16 părinți ai căror copii învaţă în clasa a IV-a B. Părinţii au negat însă că ar fi trimis o scrisoare anonimă, în care să se plângă de comportamentul dascălului.
 
„Urmează să discutăm şi cu copiii, atunci când se vor întoarce din vacanţă, adică săptămâna viitoare“, a declarat Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa. Reamintim că Inspectoratul a demarat o anchetă la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“ din comuna Corbu, după ce o sesizare anonimă transmisă presei semnala „un caz foarte grav de violență fizică și verbală“. „În ziua de joi, 23.10.2014, după ce a distribuit rechizitele elevilor clasei, învăţătoarea Badea Elena a decis să le aplice copiilor o corecţie fizică. Astfel, zis şi făcut, au fost bătuţi toţi elevii clasei, la palmă, cu rigla. Mai mult, îi numea pe copii cu apelative jignitoare. Badea Elena a bătut de nenumărate ori diverşi elevi ai clasei din motive închipuite şi doar de dânsa ştiute. Chiar dacă loviturile au fost mai mult sau mai puţin dureroase, elevii au fost foarte speriaţi de comportamentul nervos şi agresiv al învăţătoarei.

Este posibil ca aceşti elevi să rămână cu traume psihice. De altfel, Badea Elena şi-a schimbat radical atitudinea de când este director, manifestând un comportament violent şi faţă de elevii altor clase. În urma incidentului, un părinte ce are trei copii în şcoală a avut curajul s-o înfrunte pe Badea Elena. Astfel, vineri dimineaţa, domnul B. s-a prezentat la şcoală, unde a purtat o discuţie aprinsă cu doamna învăţătoare. De teamă ca doamna învăţătoare să nu se răzbune pe copiii noştri, noi, părinţii, dorim să rămânem în anonimat“, se arată în sesizarea primită pe adresa de mail a cotidianului ZIUA de Constanţa.
În replică, învăţătoare Elena Badea, care ocupă şi funcţia de director al unităţii şcolare, a declarat că nimic din cele relatate de părinţi nu este real: „Lucrurile sunt eronate. Nu ştiu cine a făcut acest lucru. De 18 ani lucrez în învăţământ şi este pentru prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Sper totuşi că lucrurile se vor rezolva.“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii