Legătura extraordinară dintre Mihai Stănescu şi Constanţa. Aici s-a născut cea mai cunoscută expoziţie a sa
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:51 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legătura extraordinară dintre Mihai Stănescu şi Constanţa. Aici s-a născut cea mai cunoscută expoziţie a sa

ro

16 Apr, 2018 00:00 5479 Marime text
Mihai Stănescu, unul dintre cei mai mari caricaturişti contemporani, s-a stins din viaţă pe 13 aprilie, după o grea suferinţă, la vârsta de 78 de ani. A fost un artist nonconformist, însă tocmai această atitudine i-a creat o mulţime de probleme înainte de 1989, tocmai pentru că a avut curajul să critice sistemul.
 
Albumele sale au fost interzise, dar au circulat fotocopiate. A expus şi la Muzeul de Artă din Constanţa, care a sfidat sistemul permiţându-i artistului să-şi prezinte lucrările în acea perioadă de tristă amintire, iar lumea s-a îmbulzit să-i vadă lucrările.
 
La Constanţa, a expus ultima oară în vara anului 2007. Atunci le-a făcut un dar extraordinar constănţenilor, făcând să fie vizibile direct din stradă fotografiile din celebra lui expoziţie „Daiana - la diferite vârste cu aceeaşi rochie, 1980-2003“.
 
Atunci, în vara lui 2007, ne-a acordat cu generozitate un amplu interviu, care, deşi a trecut mai bine de un deceniu, nu şi-a pierdut din actualitate, motiv pentru care îl redăm integral mai jos, pentru a înţelege cine a fost Mihai Stănescu şi ce a însemnat el pentru arta contemporană din România. În acest interviu se regăseşte şi povestea faimoasei sale expoziţii „Daiana - la diferite vârste cu aceeaşi rochie, 1980-2003“.
 
Aţi devenit un caricaturist celebru înainte de 1989, atunci când era un act de curaj să „ataci“ sistemul. Vă mai amintiţi cum a început totul?
 
Am devenit mai cunoscut după ce am tipărit un album în 1982, care s-a vândut patru zile, după care a fost interzis. În aşa fel am ajuns eu un caricaturist cunoscut în Bucureşti şi în ţară.
 
Care era tema pe care o trataţi în acest album?
 
M-am inspirat din viaţă socială, din viaţa de zi cu zi a românilor, în timpul dictaturii. Glumele erau politice, imaginile aveau texte, un fel de comentarii ale mizeriei în care trăiam. Am reuşit să fac, în anii '80, câteva expoziţii la Bucureşti şi la Constanţa, la Muzeul de Artă. Veneau foarte mulţi vizitatori, pentru că nu mai văzuseră un caricaturist care să aibă îndrăzneala să critice situaţia din ţară. Cartea a fost interzisă, am mai tipărit una în 1985, dar şi aceasta a avut aceeaşi soarta. Lucrările mele au circulat fotocopiate. Aşa se mai amuza lumea. Înainte se citea mai mult, existau cărţi interesante.
Vreţi să spuneţi că, acum, oamenii nu mai sunt aplecaţi spre lectură?
 
Atunci se citea mult, pentru că lumea nu avea atâta presă. Ziarul Scânteia nu era citit de nimeni. Televiziune nu era. Lumea avea timp să citească şi să vină la expoziţii. Din punctul acesta de vedere, era altfel. Bineînţeles, acum există mai multă libertate, sunt cărţi foarte multe şi foarte scumpe.
 
Cum era perceput artistul în acea perioadă?
 
Noi, artiştii, lucram pentru galeriile Fondului Plastic, aşa ne câştigam existenţa. Colecţionari nu prea erau, mai mult cumpăra statul. Erau comenzi făcute de fostul Minister al Culturii. Unii trăiau mai bine, alţii mai rău. Ne descurcam. Făceam felicitări, haine, pantofi, care se vindeau la Fondul Plastic. Acum, magazinele sunt pline de turcisme şi de lucruri scumpe, de marcă. Nu mai vine nimeni la galerii, decât, poate, ca să-şi cumpere un vas de ceramică.
 
Care este condiţia artistului acum?
 
Acum, tinerii artişti încearcă să expună afară sau în galeriile particulare care au apărut. Ei sunt foarte optimişti. Unii absolvenţi de Arte Plastice rămân liber profesionişti şi câştigă mai puţin. Alţii, cei care se angajează la agenţiile de publicitate, câştigă mai bine şi sunt mai liniştiţi din punct de vedere material. Unii dintre ei rămân în învăţământ, iar alţii pleacă în afară, în speranţa că vor încheia un contract cu vreo galerie de acolo.
 
Şi dumneavoastră aţi avut posibilitatea să plecaţi în străinătate. Aţi şi făcut-o, însă nu aţi rămas acolo.
 
Am fost plecat câteva luni în Franţa, pentru a-mi tipări nişte albume, pe care le trimisesem clandestin. Am fost de multe ori invitat în străinătate şi am luat şi destule premii, aşa că am circulat foarte mult. Nu am rămas acolo, aşa cum au rămas mulţi colegi de-ai mei, care s-au întors după Revoluţie. Nu am rămas pentru că eu sunt patriot. Încercam să fac ceva important aici şi cred că am reuşit. După Revoluţie, am scos o carte care se numea „Acum nu e momentul“, care circulase fotocopiată până în 1989, şi care s-a vândut în 100.000 de exemplare, adică mai mult decât vinde Cărtărescu azi.
 
Înainte eraţi cenzurat. Acum clasa politică manifestă o oarecare indiferenţă faţă de artişti. Cum explicaţi acest lucru?
 
După Revoluţie nu prea am mai făcut caricaturi pentru că m-a moleşit, întrucâtva, democraţia. Acum când nu se mai supără nimeni, nu mai eşti certat, nu mai eşti arestat, nu eşti interzis, parcă nu prea îţi mai vine să faci desene. Cei pe care-i satirizezi s-au obişnuit cu critica din ziare. Pentru mine, era mai interesant că puteam să fac desene, care, chiar dacă nu erau publicate, circulau. Acum, după Revoluţie, m-am adaptat economiei de piaţă. Mai fac câte o expoziţie. Una dintre ele am deschis-o în septembrie. A avut ca tema intrarea în Europa.
 
În ciuda atitudinii politicienilor faţă de artişti, aceştia sunt dependenţi de imagine. Dumneavoastră aţi contribuit la crearea imaginii unor politicieni?
 
Am lucrat pentru campania lui Băsescu, atunci când a candidat la Primăria capitalei. A făcut declaraţii în presă că am avut un rol important în câştigarea alegerilor locale. Am colaborat şi în campania din 2004, când a vrut să devină din nou primar. Grafică publicitară am făcut în facultate. Însă acum sunt cam depăşit. Mi-aş dori să particip şi la celelalte campanii. În această campanie au fost folosite nişte idei de-ale mele, cum ar fi, „Aşa D.A. preşedinte“. Am colaborat şi la campania lui Videanu, care m-a plătit a doua zi după ce a câştigat.
 
Care este cea mai mare satisfacţie pe care aţi trăit-o ca artist?
 
Ceea ce am realizat eu în ultimii 20 de ani, un lucru de care sunt mândru, este expoziţia aceasta, expusă la Muzeul de Artă „Daiana - la diferite vârste, cu aceeaşi rochie“. A fost ideea mea să expun la fereastră, pentru a aduce artă în stradă. Mi se pare mai occidental să ieşi cu artă în stradă, să nu mai fie omul nevoit să plătească intrarea.
 
De unde a pornit această idee?
 
A început tot aici, la mare, la Neptun, unde veneam des cu fiica mea. Într-o zi, am îmbrăcat-o într-o rochie pe care i-o cumpărasem de la New York, o rochie indiană, pe care am dat 13 dolari. Am fotografiat-o la hotelul Istria din Neptun şi apoi am fotografiat-o timp de 23 de ani. Ideea a fost să fac fotografii până se rupe rochia, până naşte. Ideea i-a plăcut şi ei. Ultima imagine este luată la Londra, acolo unde locuieşte în prezent. Atunci când uitam rochia acasă, făceam fotografiile la Bucureşti. Mi se pare o idee originală şi sunt foarte mândru de mine şi mulţumit că am perseverat şi am făcut această expoziţie.
 
V-aţi gândit să duceţi povestea mai departe?
 
Da. Atunci când nepoţica mea va avea şase ani, îi voi face şi ei câteva poze.
 
Fiica dumneavoastră v-a moştenit înclinaţia spre artă?
 
După ce a terminat liceul la Bucureşti, neavând speranţa să între la o facultate serioasă, s-a gândit să plece la Londra, în 1992, unde a studiat artele. Acolo, nu se poate trăi din arte, mai ales dacă nu eşti englez. Mai desenează la ziare, mai predă la şcolile de artă.
 
Aţi vorbit despre satisfacţii artistice. Spuneţi, care a fost cel mai tensionat moment care v-a marcat?
 
Cred că în 1988, când nu mi s-a permis să merg la festivitatea de decernare a premiului pe care îl primisem, în Belgia. Atunci mi-am dat şi demisia din partid. M-a apucat Revoluţia fără carnet de partid. Şi aici, la Muzeul din Constanţa, unde am expus, conducerea a avut probleme din acest motiv. Constanţa e un loc în care îmi place să expun.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
A murit Mihai Stănescu, caricaturistul interzis de Nicolae Ceauşescu

Mihai Stanescu expune la malul marii

Mihai Stanescu. "Videanu m-a platit a doua zi dupa ce a castigat"

Ti-a placut articolul?

Comentarii