Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu Gabriela Bucovală, inspector școlar general al ISJ Constanța „Îi îndemn pe elevi să muncească, să-și perfecționeze darul pe care l-au primit“

ro

20 Jul, 2019 00:00 5052 Marime text
Despre rezultatele elevilor constănțeni, înregistrate la Evaluarea Naţională 2019 şi Bacalaureat 2019, despre învățământul profesional dual, despre baza materială a unităţilor din învăţământul preuniversitar din judeţul Constanța și nu numai am discutat cu prof. Gabriela Bucovală, inspector școlar general al ISJ Constanța, în cadrul unui interviu online, pe www.ziuaconstanta.ro.   
 
Cum vedeţi, anul acesta, din punctul de vedere al organizării şi desfăşurării, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul?
 
Cele două examenere prezintă etape foarte importante atât pentru elevi, părinți, cât și pentru profesori, întrucât evaluează rezultatele învățării, competențele dobândite pe parcursul a patru ani de studiu, dar deschid și perspectivele unui nou început. De aceea, ca în fiecare an am acordat atenție deosebită organizării și desfășurării corecte și în condiții optime a acestor examene.  A fost asigurată dotarea cu camera funcționale de supraveghere video și audio a sălilor de clasă din unitățile de învățământ și din centrele de examen în care s-au desfășurat probele pentru evaluarea națională și pentru examenul național de bacalaureat, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care s-au predat, s-au preluat, s-au evaluat și s-au  depozitat lucrările scrise ale candidaților. La nivelul județului Constanța, Evaluarea națională s-a desfășurat în 116 centre de examen pregătite din punct de vedere logistic, iar examenul național de bacalaureat, în 14 centre de examen. Mulțumesc tuturor directorilor, profesorilor, informaticienilor pentru implicare și pentru responsabiltatea organizării acestor două examene. 
 
În ultimii ani, judeţul Constanţa se regăsește la mijlocul topului judeţelor cu rezultate bune la examenul de Bacalaureat. Ce ne puteți spune despre promovabilitatea din acest an la examenul de bacalaureat?
 
Procentul final de promovare în sesiunea iunie-iulie 2019  a examenului național de Bacalaureat a fost 65,91%. Din cei 5.067 de candidati înscriși, au fost prezenți 4.767 din care 3.142 reușiți și 1.625 respinși. Într-adevăr ponderea cea mai mare se înregistrează în rândul candidaților din  seria curenta  - 72,38%, iar candidații din seriile anterioare  au promovat în proporție de 26,20%. O  promovare  de 100%  s-a înregistrat la Liceul Teoretic „Traian”, iar pentru candidații din seria curentă, s-a remarcat promovarea de 100% a elevilor din liceele constănțene: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Liceul Teoretic „Traian” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga”. 
 
În ceea ce privește mediile de 10, județul  Constanța a reușit performanța de a avea 15 absolvenți evaluați la toate cele trei discipline cu note maxime, astfel: 
 
1. Cojocaru Andrei Alexandru de la Liceul Teoretic „Ovidius”, 
2. Cosma Bianca Maria de la LiceulTeoretic „Ovidius”, 
3. Mihai Elena de la Liceul Teoretic „Ovidius”,
4. Rofcea Ioana Despina de la Liceul Teoretic „Ovidius”,
5. Trifan Cristian Bogdan de la Liceul Teoretic „Ovidius”, 
6. Moraru Elena Victoria de la Liceul Teoretic „Traian”, 
7. NeculaAlexandru de la Liceul Teoretic „Traian”,
8. Postica Roxana de la Liceul Teoretic „Traian”,
9.  Ziadin Elif de la Liceul Teoretic „Traian”,
10. Ciudin Alexandra de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”,
11. Gyulai-Mureșan Iosif Casian de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”,
12. Blacioti Mihai de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 
13. Cojocariu Antonia Raluca de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 
14. Ababei Daniel de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică,
15. Beleșică Sabrina-Andreea de la Liceul Teoretic „G. Călinescu”. 
 
Îi felicit pe elevi, dar și peprofesorii acestora pentru această reușită la baza căreia a stat, sunt convinsă, pregătirea temeinică pe parcursul celor patru ani de liceu.
 
Ce consideraţi că influenţează rezultatele pe care elevii le înregistrează la bacalaureat? Ce rol au profesorii aici? Dar părinții?
 
Muncă + Perseverență +  Motivație + Pasiune = Rezultate foarte bune. Pentru mine, aceasta este ecuația care conduce la rezultate foarte bune. Profesorii  au un rol foarte important  înformarea și dezvoltarea competențelor, abilităților elevilor, în a-i motiva, a le descoperi pasiuni, a le forma o gândire autonomă, reflexivă și critică. Părinții au, de asemenea, un rol central în a-i susține necondiționat și a-i încuraja permanent. Tuturor părinților le-aș recomanda să cultive în crederea în copii, să comuni ce mai mult cu ei și să le spună cât mai des cu putință că sunt inteligenți și că îi iubesc.
 
După afișarea rezultatelor Evaluării Naționale, care au fost cele mai căutate licee constănţene anul acesta? S-au înregistrat modificări în preferinţele elevilor față de anul trecut?
 
În urma admiterii computerizatea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal, au fost ocupate toate cele 3.780 de locuri din învățământul liceal filiera teoretică și tehnologică. 
 
Specializările cele mai căutate, în ordinea descrescătoarea ultimei medii de admitere, au fost: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” - Matematică-Informatică bilingv engleză- 9.84, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” - Matematică-Informatică - 9.71, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” - Matematică-Informatică – bilingv germană- 9.69, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”- Ştiinţe ale Naturii - 9.68, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” - Ştiinţe ale Naturii – bilingv germană - 9.64, Liceul Teoretic „Ovidius”  - Matematică-Informatică – bilingv engleză - 9.62,   Liceul Teoretic „Ovidius” - Ştiinţe ale Naturii – bilingv engleză - 9.56, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”- Ştiinţe ale Naturii – bilingv franceză - 9.55,  Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” – Ştiinţe Sociale - 9.51, Liceul Teoretic „Ovidius” - Matematică-Informatică - 9.43, Liceul Teoretic „Ovidius”  - Ştiinţe ale Naturii - 9.35, Liceul Teoretic „Ovidius”  - Matematică-Informatică – bilingv engleză - 9.30, Liceul Teoretic„Traian”  - Matematică-Informatică - 9.28, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia – Matematică - Informatică - 9.23, Liceul Teoretic „Traian”- Ştiinţe ale Naturii - 9.11,  Liceul Teoretic „Ovidius”  - Ştiinţe ale Naturii – bilingv germană - 9.10, Liceul Teoretic „Ovidius”  - Ştiinţe ale Naturii – bilingv franceză - 9.09, Liceul Teoretic „Traian” - Filologie - 9.06,   Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”- Matematică-Informatică - 9.01.
Învaţământul profesional este un obiectiv asumat de dumneavoastră. Cum va fi pus acesta în practică, pentru anul şcolar 2019-2020?
 
Din analiza profilului economic al judeţului s-a apreciat că domeniile de formare profesională iniţială prioritare sunt: turism şi alimentaţie,  mecanică prin calificări ce se adresează industriei navale, agricultură, industrie alimentară şi comerţ. Planurile de şcolarizare reflectă ponderea crescută a serviciilor, nevoile în creştere în construcţii, calificările necesare ramurilor industriale cu potenţial competitiv (cu accent pe creşterea nivelului de calificare şi noile tehnologii), priorităţile strategice sectoriale pentru agricultură şi dezvoltarea rurală. 
 
Astfel, pentru anul școlar 2019-2020, pentru învățământul profesional de stat au fost alocate 1.792 de locuri, așadar  64 de clase pentru următoarele domenii: comerț, industrie alimentară, turism/alimentație, construcții, estetică și igiena corpului omenesc, industria textilă, mecanic, agricultură etc. În prima etapă de admitere în învățământul liceal, s-au înscris 573 de absolvenți de clasa a VIII-a.
 
ISJ Constanța a decis, înființarea a șase clase de învățământ profesional dual. La ce instituții de învățâmânt mai exista aceste clase și care sunt agenții economici cu care ISJ Constanța va colabora? 
 
Cele șase clase de învățământ profesional dual sunt înființate la următoarele instituții de învățâmânt: Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu" Năvodari, domeniul de pregătire - Turism și alimentație, Colegiul Comercial „Carol I", domeniul de pregătire – Comerț, Liceul Tehnologic „I.N. Roman", domeniul de pregătire –Turism și alimentație, Liceul Tehnologic „D. Leonida”, domeniul de pregătire – Mecanică, Liceul Tehnologic „D. Leonida”, domeniul de pregătire- Mecanică, Liceul Tehnologic „Gh.Miron Costin”, domeniul de pregătire –Turism şi alimentaţie, Liceul Tehnologic „Gh.Miron Costin”, domeniul de pregătire –Industrie alimentară, Liceul Tehnologic „Gh. Miron Costin”, domeniul de pregătire –Turism şi alimentaţie.
 
Pentru anul școlar 2019-2020, operatorii economici cu care sunt încheiate contracte-cadru pentru practica elevilor în în  învatamantul dual sunt: SC Phoenicia Express SRL, SC Selgros Cash&Carry România SRL, SC Rewe România SRL (Penny Market), SC Metro Cash&Carry România SRL, Organizația Patronală Mamaia Constanța, SC Avia Motors SRL, SC Radăcini Motors SRL, SC România Hipermarche SA, SC Mazura SRL, SC Geoturexim SRL, SC Astoria Mamaia SRL, SC Parc Mamaia SRL, SC CHR Picadilly SRL, SC Continental Hotels SA.
 
După prima repartizare a absolvenților clasei a VIII-a, s-au ocupat toate locurile în clasele de învățământ profesional dual?
 
După prima repartizare a absolvenților clasei a VIII-a, s-au ocupat 80 de locuri în clasele de învățământ profesional dual, dar urmează a II-a etapă de repartizare în perioada, 31 iulie – 01 august 2019.
 
Vor fi şcolile constănțele pregătite de anul şcolar 2019-2020?
 
Sunt foarte multe unități de învățământ din județul Constanța care se află deja în curs de igienizare sau în cadrul cărora se execută lucrări, precum reabilitări și modernizări (de exemplu, modernizarea grupurilor sanitare: Școala Gimnazială „Dan Spătaru” Aliman, Școala Gimnazială nr. 1 Dunăreni, GPN Miorița, GPN Lespezi, Școala Gimnazială nr. 3 Lespezi)
 
Având în vedere vasta experiență a dumneavoastră  în calitate de  inspector școlar și de inspector școlar general, ce recomandări ați face profesorilor, comunității locale, părinților pentru reușita profesională și socială a elevilor?
 
„Succesul, în mare parte, stă în voința de a învinge; să ne străduim deci și să stăruim”(Seneca) reprezintă  un îndemn pe care îl transmit atât profesorilor, comunității locale, cât și elevilor.
Profesorilor, deoarece aceștia sunt actorii care modelează generații de copii, construiesc moduri specifice de a privi și înțelege lumea și ei ar trebui să reflecteze permanent la întrebarea:  CUM ar trebui organizată predarea? astfel încât să răspundă cât mai bine individualităților diferite ale elevilor și să le insufle acestora pasiunea pentru carte. Consider că  scopul educației școlare este acela de a ajuta elevii să înțeleagă lumea din jurul lor, de a  fi împliniți în viață din punct de vedere social, emoțional și profesional. De aceea, cred că profesorul  cu vocație, profesorul care este arhitectul de oameni frumoși trebuie să se perfecționeze continuu și să folosească metode pentru o educație cognitivă eficientă, o educație a valorilor și o educație pe termen lung. 
 
Același sfat îl adresez elevilor, deoarece voința de a reuși, determinarea, motivarea și munca sunt condiții indispensabile pentru atingerea oricărui ideal. Îi îndemn să muncească mult, să-și perfecționeze darul pe care l-au primit și să-și construiască viața pe  cei treipiloni: adevăr, bine și frumos. 
 
Părinții ar trebui să înțeleagă faptul că fiecare copil are un dar: unul are o voce bună sau are înclinații artistice, altul o minte pentru matematică, altul are aptitudini pentru sport etc. Trebuie doar să le descopere talentul sau aptitudinea, să-i încurajeze să învețe inclusiv din greșeli și să comunice permanent cu ei.  Ei reprezintă primul  model al copilului și cel mai important, de aceea trebuie să petreacă mai mult timp alături de el, să-l încurajeze să gândească, să citească, să întrebe, să exploreze, să experimenteze cât mai multe activități, întrucât pasiunea poate apărea de oriunde.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii