Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 05 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CEC validează rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din Republica Moldova. PAS rămâne majoritar!

ro

05 Oct, 2025 20:48 171 Marime text
Foto cu rol iustrativ, Sursa foto: Pexels
 
  • Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat duminică, în cadrul unei ședințe publice, rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, desfășurate la 28 septembrie 2025, confirmând repartizarea mandatelor între concurenții electorali care au trecut pragul electoral.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat duminică, în cadrul unei ședințe publice, rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, desfășurate la 28 septembrie 2025, confirmând repartizarea mandatelor între concurenții electorali care au trecut pragul electoral, transmite MOLDPRES, potrivit Agerpres.

Potrivit hotărârii CEC, componența noului Parlament al Republicii Moldova va fi următoarea: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) - 55 de mandate; Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor și Comuniștilor - 26 de mandate; Blocul Electoral Alternativa - 8 mandate; Partidul Nostru - 6 mandate; Partidul Politic Democrația Acasă - 6 mandate.

Astfel, PAS rămâne principalul actor politic în viitorul legislativ, deținând majoritatea simplă necesară formării Guvernului, în timp ce Blocul Patriotic devine principala forță de opoziție. Celelalte formațiuni care au trecut pragul electoral vor avea o prezență mai redusă, dar semnificativă pentru echilibrul politic al noului Parlament.

Președinta CEC, Angela Caraman, a declarat că procesul electoral s-a desfășurat în conformitate cu legislația națională și standardele internaționale, iar validarea rezultatelor confirmă integritatea și transparența scrutinului.

„Alegerile din 28 septembrie au fost monitorizate de observatori naționali și internaționali, care au apreciat buna organizare a procesului electoral. CEC a asigurat toate condițiile pentru ca cetățenii să-și exercite dreptul la vot liber și conștient”, a spus șefa CEC.


Potrivit CEC, rata de participare la vot a fost de 54,7%, iar scrutinul s-a desfășurat în condiții de ordine, fără incidente majore.

După aprobarea procesului-verbal final și distribuirea mandatelor, documentele vor fi transmise Curții Constituționale, care urmează să confirme legalitatea alegerilor și validarea mandatelor de deputat.

Potrivit Radio Chișinău, Curtea Constituțională trebuie să decidă și dacă menține rezultatul partidului Democrația Acasă, sancționat pentru campanie suspectă pe rețeaua TikTok.


Raportul CEC poate fi atacat în instanță în decurs de trei zile de la aprobare. După expedierea documentului la Curtea Constituțională, magistrații vor avea la dispoziție zece zile pentru a valida sau a anula rezultatele alegerilor și mandatele noilor deputați.

Ulterior, în termen de maximum 30 de zile de la alegeri, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va convoca noul Parlament în ședința de constituire.




Citește și:
MAE reacționează după ce Putin a acuzat că alegerile din România au fost manipulate


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii