Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un poliţist, un cadru medical şi un copil Creşte numărul morţilor din accidentul de la Mihai Viteazu

ro

21 Aug, 2012 01:37 3607 Marime text
cap_7.jpgÎn ciuda eforturilor depuse de medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Cristina Ana Sabina A., de 12 ani, rănită grav în accidentul rutier de la Mihail Kogălniceanu, a decedat. Astfel, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în acest eveniment a ajuns la trei: Ion Eremia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov), Adriana Habib, de 31 de ani, din Mogoşoaia, asistentă la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, şi minora de 12 ani mai sus precizată. Potrivit unor surse, copila ar fi fiica poliţistului decedat.

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa susţin că, pe data de 19 august, Iulian Gegiu, de 46 de ani, din Năvodari, a condus un automobil marca Daewoo, model Espero, dinspre Tulcea către Constanţa. Ajuns în zona localităţii Mihai Viteazu, şoferul ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie condusă de Ion Eremia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov). În urma accidentului, Ion Eremia şi Adriana Habib, de 31 de ani, asistentă la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, au decedat.

Din pricina accidentului, circulaţia auto pe DN22 a fost blocată pe ambele sensuri în zona localităţii, poliţiştii preferând să dirijeze traficul pe câmp. În urma accidentului, la spital au ajuns Constantin Ştefan E., de 12 ani, cu răni grave, Anca Nicoleta Eremia, de 38 ani, Alexandru Cristian Eremia, de 19 ani, Alina Mihaela E., de 16 ani, Sabina Ana Cristina A., de 12 ani, Iulian Gegiu, de 46 de ani, din Năvodari, Marioara Gegiu, de 52 de ani şi Melania I., de 12 ani, din Năvodari. Ieri, medicii Spitalului Judeţean Constanţa au informat că Sabina Ana Cristina A. nu a mai putut fi salvată. Tot ieri, Alina Mihaela E., de 16 ani, a fost externată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii