Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un BMW furat a ars pe Bratianu

ro

27 Jun, 2008 00:00 1201 Marime text

Caz greu de deslusit pentru politistii din cadrul Compartimentului Furturi de Auto. Acestia trebuie sa lamureasca imprejurarile in care un BMW, care a ars aproape in intregime, a ajuns de la Bucuresti la Constanta, fara ca proprietara acestuia sa stie nimic.

Joi dimineata, la ora 5.10, o persoana a sunat la numarul 112 pentru a anunta ca pe bulevardul IC Bratianu un incendiu a cuprins motorul unui BMW care venea dinspre Valu lui Traian. Ambulanta, pompierii si politistii au pornit catre locatia indicata. Au constatat ca BMW-ul cu numarul B 097627 parasise carosabilul, intrase in sant si se rasturnase. Flacarile cuprinsesera compartimentul motor. Toti cei care se aflasera in autoturism disparusera insa. Pompierii au stins focul, iar politistii de la Rutiera s-au apucat de treaba. Martorii au declarat ca autoturismul circula cu viteza foarte mare si, din cauza denivelarilor de pe sosea, soferul pierduse controlul directiei. Inainte de a ajunge in sant, autoturismul lovise si un copac, apoi se oprise intr-unul din picioarele podului IPMC. In acea clipa din interior tasnisera cinci-sase persoane care o luasera la fuga. Se pare ca la volan se afla o tanara. In masina s-au gasit mai multe acte, certificate de eliberare din penitenciar, copii dupa carti de identitate provizorii si cateva chitante bancare. Surpriza a aparut in momentul in care s-a deschis portbagajul. In interior au fost descoperite topoare, seceri, cutite si bate. Oamenii legii au stabilit ca autoturismul era inmatriculat in Bucuresti si la scurt timp au reusit sa o identifice pe proprietara. Femeia s-a aratat foarte surprinsa, declarand ca ultima oara isi vazuse masina in urma cu o seara, cand o parcase in fata blocului. Proprietara sustine ca nu imprumutase nimanui BMW-ul, dar politistii au stabilit ca acesta fusese pornit cu o cheie potrivita.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii