Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomescu nu mai are voie sa se vada cu Vanghelici

ro

03 Feb, 2009 02:58 1178 Marime text
Tribunalul Constanţa a decis luarea măsurii preventive a interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei, în cazul lui Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici şi al celorlalţi patru cetăţeni acuzaţi de răpire.

Instanţa de recurs a admis acţiunea prin care procurorii au atacat decizia Judecătoriei Constanţa de a respinge propunerea de arestare preventivă formulată faţă de cei şase acuzaţi. Hotărârea de ieri a judecătorilor este definitivă. Pe parcursul a cel puţin 30 de zile, Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici, Vasilică Coşman, Stila şi Mitică Goşu şi Daniel Zorică nu vor avea voie să ia legătura unii cu alţii şi nici să poarte arme asupra lor. Totodată, aceştia nu vor putea să părăsească localitatea de domiciliu fără acordul anchetatorilor. Cei şase au fost trimişi în judecată pe 29 ianuarie, sub acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, iar lui Stila Goşu i se impută şi infracţiunea de şantaj. Avocatul acuzaţilor a argumentat, ieri, în sala de judecată, că propunerea de arestare ar trebui respinsă ca inadmisibilă, pentru că aceasta a fost făcută după ce urmărirea penală s-a încheiat şi după ce instanţa a fost sesizată cu rechizitoriul pentru faptele de care sunt acuzaţi clienţii săi. Astfel, procurorul nu mai avea competenţa să solicite instanţei luarea unei astfel de măsuri preventive. „Timp de două luni, cât a durat urmărirea penală, aceasta s-a desfăşurat fără niciun impediment din partea clienţilor mei, iar aceştia s-au prezentat de fiecare dată când au fost citaţi la Parchet", a afirmat avocatul. „Brusc, după ce urmărirea penală s-a finalizat, iar dosarul a fost trimis în instanţă, cei şase acuzaţi au devenit un pericol concret pentru ordinea publică, în temeiul căruia se solicită arestarea lor". Totodată, apărătorul a vorbit despre „o brutală încălcare a prezumţiei de nevinovăţie", cu atât mai mult cu cât în rechizitoriu nu sunt aduse probe concrete pentru participarea efectivă a fiecăruia dintre cei şase bărbaţi la comiterea faptelor de care sunt acuzaţi. În urma deliberărilor, instanţa de recurs a decis să ia, faţă de Petrică Tomescu şi ceilalţi suspecţi, măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi localitatea. Soluţia poate părea mai degrabă una de compromis, judecătorii încercând astfel să dea satisfacţie atât procurorilor, cât şi suspecţilor din dosar. Prima înfăţişare în procesul propriu-zis al celor şase acuzaţi a fost fixat pe 6 martie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii