Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferi beți sau drogați depistați în trafic în județul Constanța! Unul dintre aceștia, implicat într-un accident

ro

07 Jul, 2023 19:00 2658 Marime text
La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, într-o parcare municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În timp ce efectua manevra de parcare, acesta a acroșat două autoturisme staționate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
 
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 19.25, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Semănătorului din satul Biruința, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 36 de ani, ar fi condus un moped fără plăcuțe cu numere de înmatriculare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi lovit o autoutilitară parcată.
În urma accidentului rutier, bărbatul a fost ușor rănit.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Citește și: 

„Legea Anastasia, promulgată“Cei care conduc drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis şi provoacă accidente mortale merg direct la închisoare
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii