Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 23 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RETROSPECTIVĂ 2025 Tragedii rutiere ce au îndoliat familii din județul Constanța în 2025 (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

23 Dec, 2025 17:00 307 Marime text
 
 
  • Anul 2025 a fost marcat în județul Constanța de mai multe evenimente rutiere deosebit de grave. 
  • Zeci de persoane și-au pierdut viața doar în acest an în accidente rutiere petrecute în județul Constanța, iar alte zeci au fost rănite și au ajuns la spital.
  • În unele cazuri, din cauza numărului mare de persoane autoritățile au fost nevoite să activeze Planul roșu de intervenție.
 
Accidente la început de an
 
Un accident rutier a avut loc pe 3 ianuarie 2025 pe strada Apusului din Năvodari, județul Constanța, unde un ATV a intrat într-un zid. La fața locului au intervenit echipaje SMURD B2 Midia si SMURD C.  Din păcate victima a fost găsită în stop cardiorespirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul.
 
La data de 6 ianuarie a.c. , în jurul orei 17:45, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșirea din comuna Cobadin, ar fi avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate impactul s-a produs între un autoturism și un atelaj hipo în care s-ar fi aflat patru persoane.
În urma accidentului rutier au decedat două persoane, de 37 de ani, respectiv 43 de ani. Alte două persoane, de 26 de ani, respectiv 49 de ani, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.


Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Pieton accidentat de o ambulanță
 

La data de 24 ianuarie 2025., în jurul orei 21:15, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o ambulanță ar fi accidentat un pieton, respectiv un bărbat.

Din primele cercetări efectuate rezultă că acesta ar fi traversat strada prin loc nepermis.

Tot din primele verificări efectuate a rezultat că ambulanța s-ar fi aflat în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, transportând un pacient către o unitate medicală.

În urma accidentului rutier, pietonul a fost rănit ușor.


Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Ambulanța avea solicitare de cod roșu (urgență majoră) și se deplasa cu semnalele vizuale și acustice pornite.

Mai multe persoane implicate într-un accident la Sibioara
 
Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați la data de 14 februarie 2025, în jurul orei 11.30, despre un accident rutier produs pe D.N. 22, în dreptul localității Grup Social Sibioara, județul Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că în accident au fost implicate două mașini, conduse de doi bărbați, de 42 de ani, respectiv 52 de ani. Din accident a rezultat o persoană decedată, în vârstă de 29 de ani.
 

„La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22  a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme,  conduse de doi bărbați, de 42 de ani, respectiv 52 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier a decedat un bărbat, de 29 de ani,  pasager într-unul din cele două autoturisme.

Totodată, cei doi conducători auto și un alt pasager au fost răniți grav”, a transmis IPJ Constanța.


Șoferii nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, urmând ca alcoolemia în sânge să fie stabilită în urma recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
 
Două persoane au murit în accident, una idntre victime fiind un consilier local din Mihai Viteazu.
 
Minor decedat într-un accident în sensul giratoriu de la fostul Cora
 
Un accident s-a produs în data de 16 februarie în jurul orei 04.00, la sensul giratoriu de la fostul magazin Cora din Constanța. 

Este vorba despre un autoturism marca Volkswagen Scirocco care mergea pe bulevardul I.C. Brătianu din direcția Palas spre sensul giratoriu de la fostul magazin Cora a pierdut controlul mașinii după ce a trecut de sensul giratoriu de la Lidl și a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism marca Mercedes clasa B parcat.

După impact, autoturismul Volkswagen Scirocco a ricoșat la 30-40 de metri în cel de-al doilea autoturism, un Skoda Superb parcat.

Din impactul cu cea de-a doua mașină, a ricoșat și în gardul unei case.

Impactul s-a soldat cu o vctimă, sex masculin, care a fost transportată la spital de echipajul SMURD C, în stare gravă, după ce a derapat cu mașina. Victima, un minor de 15 ani a murit în accident.
 
Mașină de poliție implicată în accident între Mangalia și 2 Mai
 
La data de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN39, din direcția Mangalia către Vama-Veche.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicate un autoturism, condus de un bărbat de 24 de ani și o autospecială de poliție, condusă de un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic.

Conducătorii auto au fost transportați la spital pentru îngriji medicale.”, a precizat IPJ Constanța.
 
Impact violent la Lumina
 
Un accident rutier a avut loc la data de 3 martie 2025 pe DN22 la ieșire din localitatea Lumina, județul Constanța.

Potrivit ISU Dobrogea două autoturisme au fost implicate în accident. 

Din primele informații trei persoane au fost rănite, o victimă fiind încarcerată. 
 
Din păcate un bărbat, pasager în autoturism a fost declarat decedat. 


Un alt bărbat, șoferul autoturismului a fost transportat la spital cu traumatism abdominal si de membre inferioare. Acesta era conștient când a fost transportat la spital.

De asemenea, un alt bărbat, pasager în autoturism a fost transportat cu traumatism cranio cerebral, conștient la spital. 
 
Accident cu mașina de poliție la Săcele
 
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 226, în comuna Săcele, ar fi avut loc un accident rutier în care ar fi fost implicată o autospecială de poliție.

Din primele verificări efectuate a rezultat că impactul s-ar fi produs între autospeciala de poliție, angajată într-o depășire și un autoturism ce s-ar fi deplasat în fața sa, al cărui șofer ar fi efectuat viraj la stânga. 

În urma impactului, autospeciala de poliție ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.  

În accident a fost rănit un agent de poliție.”, a precizat sursa citată.
 
Tragedie la intrare în stațiunea Mamaia!
 
La data 10.03.2025, în jurul orei 23:56, inculpatul M.S.D., în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, având ca pasageri alți patru tineri.
 
Potrivit procurorilor, la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (alcoolemie de 1,88 g/l alcool pur în sânge pentru prima probă, recoltată la data de 11.03.2025, ora 01:13, și 1,71 g/l alcool pur în sânge pentru a doua probă, recoltată la data de 11.03.2025, ora 02:13) și al vitezei excesive, inculpatul a pierdut controlul autoturismulului, care a lovit inițial o bordură, apoi stâlpi ornamentali de la marginea carosabilului și un stâlp metalic de iluminat public.
 

„După cel din urmă impact, caroseria autoturismului s-a rupt în două, ocupanții locurilor din interior fiind proiectați în afara acestuia.
 
Accidentul a fost soldat cu decesul a doi pasageri, cu vătămarea corporală a altor doi, precum și cu vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto“ - au precizat procurorii.

 
De asemenea, conform raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în premomentul impactului a fost estimată la circa 120 - 140 km/h, în condițiile unei limite maxime de 50 km/h pe sectorul de drum respectiv.
 
Potrivit aceluiași raport accidentul a fost cauzat de către inculpat, care conducea sub influența băuturilor alcoolice și care s-a deplasat cu o viteza cu mult peste limita legală.
 
Ancheta penală a relevat că în momentele premergătoare producerii accidentului de circulație inculpatul M.S.D. și un alt participant la traficul rutier, în calitate de conducător auto, respectiv inculpatul T.C.A., au organizat în mod spontan și au participat la o întrecere cu autoturismele pe care le conduceau pe Bulevardul Mamaia din municipiul Constanța.
 
Cercetările au fost efectuate de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Accident mortal la Lumina! O tânără însărcinată a murit
 
La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 86A, între localitățile Năvodari și Lumina, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o femeie, de 26 de ani, respectiv un bărbat, de 34 de ani,care ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier ambii conducători auto au decedat.

De asemenea, a fost rănită ușor o femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști.”, a precizat IPJ Constanța.
 
Planul Roșu de Intervenție activate în Gara Constanța. Două trenuri s-au ciocnit
 
Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați la data de 4 mai a.c., în jurul orei 14.30, cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanța ar fi lovit trenul respectiv.

Potrivit IPJ Constanța, din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite ușor.
 
Conform CFR SA, în momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.
 
Accident pe DN39 între Costinești și Tuzla
 
Un grav accident rutier a avut loc la data de 19 mai 2025 pe DN39, în zona Costinești, județul Constanța, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune puternică. Din păcate, un bărbat de 32 de ani a murit, iar o femeie de 33 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Accidentul a dus la blocarea totală a traficului pe ambele sensuri, între Tuzla și Mangalia. Șoferii și pasagerii, rămași captivi în coloane, au început să coboare din mașini și să meargă pe jos spre destinațiile lor.

Accident la Ștefan cel Mare. O mașină a intrat pe terasa unui restaurant
 
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul  că pe D.N. 22 C, în satul Stefan cel Mare, a avut loc un accident de circulație.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un autoturism, ar fi efectuat o depășire neregulamentară și ar fi lovit un alt autoturism, care circula din sens opus.

În urma impactului, autoturismul care ar fi efectuat depășirea neregulamentară a fost proiectat în afara părții carosabile, pe terasa unui local de alimentație publică unde a lovit trei persoane care se aflau la mese. Acestea au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
 
Autocar cu ucraineni, răsturnat la tariverde! Planul Roșu de intervenție, activate
 
La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în zona satului Tariverde, s-a produs un accident rutier.

Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului. Din primele cercetări efectuate rezultă că șoferul unui autocar în care se aflau mai multe persoane ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat.

În urma accidentului rutier mai multe persoane au fost rănite ușor și primesc îngrijiri medicale la fața locului.
 
Autospecială de poliție în misiune, implicată în accident la Casa de Cultură
 
La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Serviciului   Siguranța Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Casei de Cultură, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-a produs între o autospecială de poliție și un autoturism care nu i-ar fi acordat prioritate de trecere.

Autospeciala de poliție se afla în misiune, însoțind o ambulanță către o clinică de psihiatrie, deplasându-se e în regim prioritar, cu semnale acustice și luminoase în funcțiune. 
 
În urma accidentului rutier femeia aflată la volanul autoturismului care nu ar fi acordat prioritate și cei doi polițiști aflați în autospecială au fost răniți ușor.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, transmite IPJ Constanța.
 
Accident la Mihai Viteazu, județul Constanța
 
Pe  15 iulie 2025, în jurul orei 00.40, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în apropierea comunei Mihai Viteazu, a avut loc un accident rutier.

Potrivit IPJ Constanța, din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 38 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat.

În urma accidentului rutier conducătorul auto a decedat.

De asemenea, victime ale accidentului au mai fost trei bărbați răniți, de 46 de ani, 50 de ani, respectiv 53 de ani.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști pentru a constata împrejurările incidentului.
 
Conform informațiilor furnizate de SAJ Constanța,  cei trei bărbați răniți au suferit traumatism craniofacial și la mâini.

Cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean.
 
Pieton spulberat de o mașină pe Șoseaua Mangaliei din Constanța
 
Astăzi, 11 august, în jurul orei 2.10, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța. 

Potrivit IPJ Constanța, deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o victimă – bărbat, de 57 de ani, din municipiul Constanța - care a fost declarată decedată. 
 
Din primele cercetări a rezultat faptul că bărbatul a fost acroșat de un autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, șoferul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Topraisar. 
 
Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor din sânge“ - conform IPJ Constanța
 
Motociclete în flăcări după un grav accident
 
La data de 24 august a.c., , în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la fapul că pe D.J. 223, între localitățile Vlahi și Rasova, s-a produs un accident rutier în care au fost implicați 2 motocicliști.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în vreme ce se deplasa pe drumul respectiv, unul dintre motocicliști ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă, întrând în coliziune cu motocicleta condusă de celălalt.

În urma accidentului rutier cei doi motocicliști, de 36 de ani, respectiv 49 de ani, au fost răniți.

Din cauza leziunilor suferite, aceștia nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, fiind transportați la o unitate medicală, unde le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma impactuilui, la una dintre motociclete a izbucnit un incendiu.

Cercetările  în acest caz continuă.
 
Accident la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu
 
La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 19 ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre bulevardul Tomis către strada Soveja și, ajungând la intersecția cu strada Ion Rațiu, pe fondul nerespectării culorii roșie a semaforului electric, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 38 de ani. 
 
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 conducători auto, precum și a unei femei, de 22 de ani, pasageră în primul autoturism și a unui bărbat, de 59 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism. 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative“ - conform IPJ Constanța. 

În cauză a fost întocmit dosar penal.
 
Cetățeni străni implicați în accident la Deleni. Erau urmăriți de Poliția de Frontieră
 
La data de 19 decembrie 2025 în jurul orei 7.15, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Deleni. 

Potrivit IPJ Constnața, deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.  

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi bărbați, precum și vătămarea corporală ușoară a altor 4 bărbați din autoturism. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
 
La data de 19.12.2025, în jurul orei 06:50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, aflați în misiune pe DJ 391, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, conducătorul autoturismului nu a respectat semnalele polițiștilor de frontieră și și-a continuat deplasarea.

Ulterior, vehiculul a fost identificat de polițiștii din cadrul IPJ Constanța, în localitatea Deleni, oprit pe marginea carosabilului și prezentând avarii.

Cercetările privind împrejurările producerii accidentului sunt desfășurate de polițiștii IPJ Constanța.

Totodată, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa se desfășoară verificări pentru stabilirea situației legale a persoanelor aflate în autoturism și a circumstanțelor în care acestea se aflau pe teritoriul României, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun“ - conform reprezentanților Gărzii de Coastă

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și: 

Accident mortal pe Șoseaua Mangaliei din Constanța! Un bărbat, spulberat de o mașină! Șoferul implicat a fugit de la fața locului 

​A fost activat Planul Roșu de Intervenție la Tariverde, județul Constanța, după ce un autocar cu aproximativ 60 de persoane, inclusiv copii, s-a răsturnat 

Cine este băiatul decedat duminică în accidentul mortal din Constanța (FOTO+VIDEO)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii