Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rețea infracțională specializată în trafic de heroină, destructurată de procurorii DIICOT. Cum acționau suspecții

ro

09 Jun, 2022 15:06 1431 Marime text
Trafic de droguri. Foto: DIICOTProcurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog au efectuat 11 percheziții în municipiul București și județul Ilfov.

În urma descinderilor efectuate au descoperit și ridicat cantitățile de aproximativ 90 de grame de heroină, pregătită pentru vânzare, 117 doze de heroină, 149 de comprimate de metadonă, 2 pliculețe cu substanțe pulverulente, 3 cântare electronice de precizie, precum și sumele de 22.000 de lei, 1.100 de euro și 90 de lire sterline.

În cauză, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a 5 de inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada martie 2022 – iunie 2022, pe raza municipiului București, a acționat un grup infracțional organizat având drept scop săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, respectiv de heroină.

Potrivit DIICOT, activitatea grupului infracțional organizat a fost coordonată de unul dintre inculpați, liderul grupului, care s-a ocupat de procurarea și porționarea heroinei, aceasta fiind vândută consumatorilor de pe raza municipiului București prin intermediul altor inculpați, pe care îi aproviziona cu heroină și de la care colecta sumele de bani rezultate în urma vânzării drogurilor.

„Drogurile au fost depozitate și porționate în vederea vânzării în mai multe locații din municipiul București, activitatea de vânzare a drogurilor desfășurându-se atât stradal, cât și în interiorul mai multor imobile.

În vederea facilitării activității infracționale, liderul grupului infracțional organizat a pus la dispoziția celorlalți inculpați inclusiv un telefon de ”serviciu”, pe care erau apelați de către consumatorii de droguri.

În această modalitate, inculpații au vândut, în mod repetat, droguri de mare risc și au deținut fără drept, în vederea revânzării cantități considerabile de droguri.

În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog și al luptătorilor din cadrul B.S.I.J. ”Vlad Țepeș”.


Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii