Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preotul din satul Coroana, Albeşti, judeţul Constanţa, acuzat de pornografie infantilă. Cum era văzut de ceilalţi locuitori

ro

17 Jul, 2019 00:00 7443 Marime text
D.R. este preot în localitatea Albeşti, în satul Coroana, unde conduce o mică parohie. Satul are puţin peste 100 de locuitori, aşadar toţi locuitorii se cunosc între ei.

Primarul Gheorghe Moldovan a precizat că îl cunoaşte pe preotul implicat în caz şi nu a avut cuvinte rele legate de acesta. A spus că a auzit de caz, dar nu credea că cineva din localitate este capabil de aşa ceva, spunând de preot că oamenii îl ştiau „cu har”.

D.R. are 44 de ani, este căsătorit şi are un copil minor. Soţia lucrează în sat la o farmacie, iar copilul studiează în Mangalia. Este tipicul unei familii liniştite, după cum punctează apropiaţii preotului din sat. De altfel, a reuşit recent să îşi ridice o căsuţă la Albeşti, pentru a fi cât mai aproape de parohia pe care o conducea. Asta pentru că începând tot de ieri, Arhiepiscopia Tomisului a decis suspendarea de la slujire a preotului şi demararea unei anchete interne pentru a concluziona cele întâmplate. Informaţiile privind suspendarea au fost confirmate de către Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Minora din Iaşi, victima, se află în grija unei asistente maternale. Aceasta a descoperit filmările din telefonul fetei şi a fost la poliţie pentru a depune reclamaţie.

UPDATE
Preotul din Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore.

Bani pentru parohia din satul Coroana


În urmă cu nici o lună de zile, preotul D.R. postase pe o reţea de socializare un mesaj prin care cerea sprijin celor darnici pentru a dona sume de bani pentru pictura bisericii din sat. El atunci spunea că „este o parohie săracă”.
În cursul zilei de marţi, 16 iulie, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală “in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
De asemenea, în conformitate cu art.170 cod procedură penală, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziție la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din județul Constanța.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini și înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul rețelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, au transmis procurorii DIICOT.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii