Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii si jandarmii vor colabora pentru linistea Constantei

ro

10 Mar, 2005 00:00 1024 Marime text

Uniunea Europeana doreste ca jandarmii romani sa dobandeasca atributiile politistilor

Jandarmeria si Politia Romana vor colabora in misiuni de mentinere a ordinii publice in statiunile montane, traseele turistice, litoralul Marii Negre, Delta Dunarii, in statiuni balneare sau in alte zone de interes operativ, precum ar fi institutiile de invatamant, piete, oboare sau targuri. Aceasta precizare a fost facuta ieri, de seful Jandarmeriei Romane, generalul de brigada Costica Silion. Ministrul Administratiei si Internelor a aprobat la inceputul lunii martie, un plan cadru de cooperare intre Inspectoratul General al Politiei Romane si Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane prin care se stabileste, intre altele, infiintarea a aproximativ 40 de posturi montane, trei sectii si 12 posturi in Delta Dunarii si opt plutoane de supraveghere si interventie pe litoral. Misiunile permanente de mentinere a ordinii publice in statiuni montane, Delta Dunarii, litoralul Marii Negre etc, se vor executa cu structuri specializate-sectii si posturi de jandarmerie, iar misiunile temporare-cu efective din cadrul structurilor mobile si de interventie. Pentru indeplinirea acestor misiuni se constituie opt grupari mobile a cate 250-300 de luptatori, 41 de detasamente mobile de 60-70 de luptatori, Directia Generala a Jandarmeriei cu aproximativ 2000 de luptatori si Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei cu aproximativ 900 de luptatori. Un alt aspect al activitatii Jandarmeriei il constituie cooperarea cu organismele similare internationale in cadrul Asociatiei Jandarmeriei si Politistilor cu Statute Militare Europene si Mediteraneene, concomitent cu intensificarea dialogului cu institutiile de acelasi profil din Uniunea Europeana. Generalul Costica Silion a amintit, in context, ca Jandarmeria Romana a fost invitata sa participe cu un observator la Statul Major al Fortei de Jandarmerie Europene (SMFJE) de la Vicenza, comandat de un general jandarm francez. Forta de Jandarmerie Europeana este alcatuita din reprezentanti ai jandarmeriilor franceze, olandeze, Garda Civila Spaniola, carabinieri italieni si Garda Nationala Portugheza. Jandarmeria Romana va fi primita ca membra cu drepturi depline in SMFJE numai daca Romania va adera la Uniunea Europeana si daca aceasta arma va dobandi toate atributiile specifice Politiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii