Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedepse reduse în dosarul tonei de cocaină

ro

03 Nov, 2011 01:00 2310 Marime text
droguri_-_cocaine.jpgCondamnaţi iniţial la pedepse totale cu închisoarea de 68 de ani, suspecţii mega-traficului de cocaină din Portul Constanţa, spaniolul Antonio Alvarez Cano şi românii Ramona Elena Cioroabă şi Adrian Vasile Chiribău au beneficiat de clemenţa Curţii de Apel, care a redus cei aproape 70 de ani de detenţie la 46 de ani. Nemulţumiţi, procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DIICOT s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde au fost înregistrate şi recursurile celor trei acuzaţi, care se declară nevinovaţi de traficul cu narcotice.

Cazul cocainei traficate la sfârşitul anului 2008 prin Portul Constanţa a ajuns în atenţia Curţii Supreme, fiind înregistrat în urmă cu două zile la Secţia penală a instanţei din Bucureşti, sub numărul 22/36/2011. La acest moment, în dosar Antonio Alvarez Cano, Adrian Vasile Chiribău şi Ramona Elena Cioroabă figurează ca singurele părţi, având calitatea de „apelanţi inculpaţi", însă şi procurorii DIICOT Constanţa s-au adresat Înaltei Curţi, solicitând menţinerea sentinţei iniţiale, a Tribunalului. De precizat că nu a fost încă fixat un prim termen de judecată la Curtea Supremă. În urmă cu aproximativ o lună, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis apelurile declarate de cei trei acuzaţi împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa şi le-au redus pedepsele. Mai exact, spaniolul a beneficiat de o reducere a pedepsei de la 24 de ani la 16 ani de detenţie, soţiei sale, Ramona Elena Cioroabă, osânda i-a fost redusă de la 22 de ani şi jumătate la 15 ani, iar celui de-al treilea presupus complice judecătorii Curţii de Apel i-au scăzut pedeapsa de la 22 de ani şi patru luni la 15 ani de închisoare. Prin aceeaşi hotărâre, suspecţilor le-a fost prelungită starea de arest. Cei trei se află în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă din primăvara anului 2009. Cano, Chiribău şi Cioroabă au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub acuzaţiile de iniţiere sau constituire de grup infracţional organizat, trafic de narcotice şi introducere în ţară de droguri de mare risc, fapte prevăzute de articolul 7 din Legea 39/2003 şi respectiv articolul 2 alineatul 2 şi articolul 3 alineatul 2 din Legea 143/2000. „În fapt, s-a reţinut că inculpaţii au introdus în ţară două containere cu material lemnos provenind din Brazilia, în care se afla disimulată cantitatea de 1.204 kg de cocaină de puritate peste 90%, având o valoare de piaţă de 100 de milioane de euro", au declarat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la momentul pronunţării primei sentinţe a Tribunalului Constanţa. Pe tot parcursul urmăririi penale, dar şi al procesului, cetăţeanul spaniol şi cei doi români s-au declarat total nevinovaţi de acuzaţiile aduse de DIICOT, susţinând că în niciun moment nu au ştiut că în containerele respective se află droguri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii