Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:44 01 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul și-a stabilit noul Birou permanent pentru a doua sesiune ordinară din 2025

ro

01 Sep, 2025 19:03 164 Marime text

 
  • Senatul a votat, luni, componența Biroului permanent pentru a doua sesiune ordinară din acest an.

Senatul a votat, luni, componența Biroului permanent pentru a doua sesiune ordinară din acest an, conform Agerpres.

Locul de chestor care revine în Biroul permanent grupului senatorilor conduși de Nadia Cerva va fi ocupat după ce Comisia de regulament se va pronunța asupra grupului S.O.S România.

Biroul permanent este format din președintele Senatului, ales pentru întreaga legislatură la începutul acesteia sau când decide majoritatea parlamentară schimbarea lui, și câte patru vicepreședinți, secretari și chestori, care se aleg în debutul fiecărei sesiuni ordinare.

Senatorii s-au exprimat în favoarea componenței Biroului permanent, anunțată de liderii de grup de la tribuna Senatului, prin vot secret electronic, cu 100 de voturi „pentru”, o abținere și 9 voturi „împotrivă”.

Astfel, Biroul permanent al Senatului este format din președintele Mircea Abrudean; vicepreședinții Robert Cazanciuc (PSD), Paul Stănescu (PSD), Laurențiu Plăeșu (AUR), Mihai Coteț (PNL); secretari: Doina Federovici (PSD), Niculina Stelea (AUR), Vasile Blaga (PNL), Cristian Ghinea (USR); chestori: Marius Dunca (PSD), Narcis Mircescu (USR) și Novak Levente (UDMR).

În conformitate cu prevederile art. 27 din Regulamentul Senatului, repartizarea funcțiilor în Biroul permanent se stabilește la începutul fiecărei sesiuni ordinare, prin negocieri între reprezentanții grupurilor parlamentare, respectând ponderea numărului de senatori de la fiecare grup față de numărul total de senatori.

De asemenea, liderii grupurilor parlamentare pentru actuala sesiune sunt: PSD - Daniel Zamfir, AUR - Petrișor Peiu, PNL - Daniel Fenechiu, USR - Ștefan Pălărie și UDMR - Lorand Turos. 






Citește și:
Guvernul își asumă răspunderea în fața Parlamentului pentru cinci proiecte din pachetul doi de reformă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii