Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pasagerul din masina politiei, mort dupa ce a fost proiectat pe carosabil

ro

23 Jul, 2007 00:00 1272 Marime text

Un barbat a murit, sambata dupa-amiaza, in urma unui accident rutier in care a fost implicat autoturismul politiei, cu care era transportat la spital, pentru a i se recolta probe biologice.

Tragedia s-a produs in intersectia de la Dacia. Masina politiei, un Logan cu numarul de inmatriculare B-51-ETX, era condusa de agentul Florin Boca, de 24 de ani, din cadrul Politiei Nicolae Balcescu. Pe locul din dreapta se afla colegul sau, agent Cristian Nazarovici, de 31 de ani, iar pe bancheta din spate Aurel Bonciu, de 45 de ani, din Mihail Kogalniceanu, un sofer pe care cei doi agenti il prinsesera in localitatea de domiciliu conducand sub influenta bauturilor alcoolice. Dat fiind ca aparatul Drager indicase 1,06 mg/l alcool pur in aerul expirat, politistii il duceau la Spitalul Judetean Constanta, in vederea recoltarii de probe de sange. Dat fiind ca testul sangelui trebuie facut cat mai aproape de momentul testarii cu aparatul Drager, deoarece in caz contrar alcoolemia scade, politistii se grabeau catre spital, deplasandu-se, afirma ei, cu semnalele acustice si luminoase in functiune. Masina politiei a intrat in Constanta, a apucat pe bulevardul Aurel Vlaicu, a intrat pe Tomis si si-a continuat drumul catre centru. A patruns cu viteza intersectia de la Dacia si a intrat direct in Volkswagen-ul CT-27-SAM, care se deplasa pe bulevardul Alexandru Lapusneanu catre Satul de Vacanta. Impactul a fost atat de violent incat barbatul care se afla in masina politiei a fost proiectat pe carosabil si a murit pe loc. La randul sau, agentul care se afla la volanul masinii politiei a fost grav ranit, fiind transportat in coma la spital. Mircea Stancu, de 37 de ani, soferul autoturismului Volkswagen, sustine ca masina politiei se deplasa fara a avea semnalele acustice si luminoase in functiune si ca girofarurile au fost aprinse abia in momentul in care a patruns in intersectie, astfel ca el nu a mai putut evita impactul. Cu alte cuvinte, politistii ar fi comis un abuz, care a condus la moartea unui nevinovat. Sotia soferului si fiul lor de numai noua ani au fost, de asemenea, raniti si se afla in stare de soc. Unul din martori infirma insa varianta soferului Volkswagen-ului si afirma ca masina politiei aprinsese girofarurile inainte de a patrunde in intersectie, iar celalalt sofer nu i-a acordat prioritate. Cercetarile in cauza sunt continuate de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, care urmeaza sa stabileasca cine se face vinovat de producerea accidentului.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii