Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:46 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mașină a Poștei Române, jefuită de hoți în zona gării din Constanța. Ce au furat (video)

ro

24 Feb, 2021 09:16 6056 Marime text

Hoții de catalizatoare lovesc din nou, la Constanța! 

Noaptea trecută, persoane neidentificate până în prezent au furat un catalizator montat pe o mașină a Poștei Române. 

Mașina se afla în zona gării din Constanța.

Nu este primul caz de acest gen înregistrat la Constanța! 

Zilele trecute, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au identificat doi bărbați, de 20, respectiv 34 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, în noaptea de 14/15 februarie a.c., în jurul orei 03.00, aceștia ar fi încercat să sustragă catalizatorul unui vehicul parcat pe o stradă din municipiul Constanța, în timp ce un alt bărbat, de 20 de ani, ar fi înlesnit comiterea faptei, prin aceea că ar fi păzit locul, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.

De precizat că toată operațiunea durează două, trei minute, iar anumite furturi sunt date la comandă.

Oficial de la IPJ Constanța:


În această dimineață, în jurul orei 08:20, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras catalizatorul unei autoutilitare, care se afla parcată pe raza municipiului Constanța.

Cu ocazia cercetării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar la acest moment cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea faptei.




Sursă foto: ZIUA de Constanța





 

Ti-a placut articolul?

Comentarii