Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:09 18 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Hoții au furat catalizatorul unei mașini a Poștei Române. Cum acționează și ce metale prețioase conține o altfel de piesă

ro

25 Feb, 2021 00:00 1676 Marime text
  • De obicei acesta este montat înainte de toba de eșapament, iar aceşti catalizatori chimici cuprind un strat subțire de platină, rodiu și/sau paladiu (între 4 și 9 grame de astfel de metale prețioase sunt folosite într-un singur catalizator).
  • Un gram de platină costă aproximativ 160 de lei, iar un gram de paladiu se vinde cu aproximativ 290 de lei.


Creşte numărul dosarelor privind furturile de catalizatoare din Constanța! Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat ieri dimineață, în jurul orei 08:20, când polițiști din cadrul Secției 5 de Poliție Constanța au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras catalizatorul unei autoutilitare, care se afla parcată pe raza municipiului Constanța.

Autoutilitara aparține Poștei Române și se afla parcată în zona Gării CFR.

Cu ocazia cercetării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar la acest moment cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea faptei.

Un alt caz asemenător a fost înregistrat zilele trecute, când polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au identificat doi bărbați, de 20, respectiv 34 de ani, bănuiți de comiterea unei fapte de tentativă la furt calificat.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de 14/15 februarie a.c., în jurul orei 03.00, aceștia ar fi încercat să sustragă catalizatorul unui vehicul parcat pe o stradă din municipiul Constanța, în timp ce un alt bărbat, de 20 de ani, ar fi înlesnit comiterea faptei, prin aceea că ar fi păzit locul, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.

Toată operațiunea durează două, trei minute, iar anumite furturi sunt date la comandă. Conform oamenilor legii, hoții acționeză în grup format din cel puțin trei persoane (unul care taie efectiv piesa montată pe mașină cu ajutorul unui flex cu acumulator, unul „ține de șase“ și altul stă într-o mașină parcată în apropiere, cu motorul pornit pentru o scăpare cât mai rapidă).

Trebuie precizat că în mediul online sunt postate diverse anunțuri privind achiziționarea de catalizatoare uzate.

Potrivit itp-auto.com, catalizatorul este amplasat pe sistemul de evacuare al unui autoturism. De obicei acesta este montat înainte de toba de eșapament, iar aceşti catalizatori chimici cuprind un strat subțire de platină, rodiu și/sau paladiu (între 4 și 9 grame de astfel de metale prețioase sunt folosite într-un singur catalizator), conform sursei.

Un gram de platină costă aproximativ 160 de lei.

Un gram de paladiu se vinde cu aproximativ 290 de lei.


Citește și

Mașină a Poștei Române, jefuită de hoți în zona gării din Constanța. Ce au furat (video)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii