Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistraţii constănţeni au ratat posturile la Inspecţia Judiciară

ro

01 Dec, 2011 01:00 1463 Marime text
Magistratul Constantin Andreiaş, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a ratat din nou curs pentru a deveni inspector judiciar la Consiliul Superior al Magistraturii. Prin intermediul unui comunicat de presă reprezentanţii CSM au informat că, în şedinţa Plenului CSM din 29 noiembrie, au fost aleşi trei noi inspectori judiciar procurori. Magistratul constănţean nu se află printre ei. În paralel, nici judecătoarea Ecaterina Grigore, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, nu a reuşit să obţină un post de inspector judiciar la CSM.

În comunicatul de presă privind şedinţa Plenului CSM din 29 noiembrie se arată că „în urma interviului privind ocuparea unor posturi vacante de inspector judiciar în cadrul Serviciului de Inspecţie Judiciară pentru Procurori, au fost declaraţi admişi următorii candidaţi: procuror Monica Pleşa de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procuror Crenguţa Andreea Lionte de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi procuror Dorneanu Ştefan Tudor de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău". Cei trei magistraţi vor beneficia de un mandat pe şase ani. Pe de altă parte, niciunul dintre cei doi judecători care au candidat ieri pentru postul de inspector judiciar pentru regiunea Ardeal - Banat - Crişana - Moldova - Dobrogea nu a fost admis de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit InfoCSM.ro, la interviu s-au prezentat judecătorii Angelica Dinescu, de la Tribunalul Hunedoara, şi Ecaterina Grigore, de la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii