Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:27 10 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Șofer prins de polițiști după o urmărire ca-n filme, de la Mihail Kogălniceanu la Ovidiu

ro

08 Jun, 2020 14:02 728 Marime text

• Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată

La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe DN 2A, în localitatea Mihail Kogălniceanu.

Întrucât șoferul nu s-a conformat somațiilor legale ale polițiștilor, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului, fiind solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, echipajele de poliție au reușit blocarea autovehiculului în cauză pe strada Uzinei din orașul Ovidiu, iar conducătorul auto a fost imobilizat și legitimat, fiind vorba despre un bărbat, de 31 de ani, din localitatea Ciobanu, județul Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul avea plăcuțele cu numere de înmatriculare expirate.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii