Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii din Constanţa, misiuni de asigurare a ordinii publice

ro

25 Jul, 2019 09:35 1461 Marime text
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în acest sfârşit de săptămână, alături de lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale  vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.
  
Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii, prevenirea şi combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale faţă de cei care comit fapte antisociale.
 
Evenimentele anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele: 
 
  • Zilele orașului Năvodari, în perioada 26-28 iulie
  • Procesiunea religioasă cu Moaștele Sfinților Pantelimon, Astion și Epictet și festivalul de film Warm Up Cinemascop - vineri, 26 iulie
  • Ziua comunei Pantelimon și evenimentul sportiv Aqua Challenge - sâmbătă 27 iulie
  • Sărbătoarea câmpenească Tepreș la Murfatlar – duminică, 28 iulie.
 
În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Constanţa recomandă participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate și să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Sursă foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii