Iranian de 23 de ani, prins la Ostrov în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera

30 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1647
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat, în apropierea frontierei de stat, un bărbat, cetăţean iranian, care intenţiona să ajungă ilegal într-o ţară din Spaţiul Schengen, folosindu-se de două documente de identitate cu însemnele statului bulgar falsificate.
Astfel, sâmbătă, în jurul orei 21.15, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
În apropierea PTF Ostrov, au depistat o persoană de sex masculin, care nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Bărbatul a fost condus la sediul SPF Ostrov pentru cercetări, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că W.J.A. este un cetăţean iranian, în vârstă de 23 de ani, care a ales să treacă ilegal frontiera de stat, pe jos, venind dinspre Republica Bulgaria, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Iniţial, bărbatul în cauză a încercat să-şi ascundă adevărata identitate, prezentând la control un paşaport şi o carte de identitate cu însemnele statului bulgar, ambele fiind susceptibile a fi falsificate.
Cetăţeanul iranian a declarat că şi-a procurat de la Sofia cele două documente de identitate cu însemnele statului bulgar, de la persoane necunoscute, cu scopul de a ajunge în Anglia, unde are un frate stabilit cu ceva vreme în urmă.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului iranian actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat“, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal, respectiv „fals material în înscrisuri oficiale“, faptă prevăzută şi sancţionată de art 48, alin. 1 raportat la art. 320, alin. 1 Cod Penal.
La sfârşitul cercetărilor, migrantul va fi predat autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii